Mergi la conţinutul principal

Nea Bibicu, gospodarul

• ajuns la vârsta pensiei, brăileanul Ștefan Bibicu nu se dă în lături să facă curățenie pe spațiul verde din dreptul curții sale • inimosul pensionar spune că ”nu-i cad galoanele” dacă tunde el iarba, dacă Seroplantul nu face față tuturor străzilor din oraș

 

Pe lângă cei care au făcut din trotuare şi spaţii verzi locuri de parcat ilegal, pentru diverse autovehicule personale sau de la firmă sau cei care împrejmuiesc cu sârmă bucăţi din domeniul public pentru cultivarea de legume sau nu dau doi bani pentru menţinerea curăţeniei în faţa porţii ori transformă curţile părăsite şi terenurile virane în halde de gunoi, în Brăila sunt şi oameni gospodari. Este vorba despre acei cetățeni care nu așteaptă permanent să vină alții să facă ceea ce pot face și ei, chiar dacă este vorba despre spațiul comun din fața blocului unde locuiesc, sau a curții personale, după caz. Iar un  exemplu de acest fel l-am găsit în persoana lui nea Ştefan Bibicu, care cosea iarba crescută între gard şi trotuarul din zona podului Brăiliţa. “Copacii ăştia am tot aşteptat să fie toaletaţi, dar până la urmă a  făcut băiatul meu acest lucru, iar eu am luat coasa electrică pentru tăierea ierbii și m-am apucat să curăț spațiul verde, că doar Seroplantul nu poate fi în acelaşi timp în tot oraşul! Mai ales că ploile au dus la creşterea serioasă a ierbii şi bălăriilor. Şi, vorba ceea, nu-mi cade galonul să fac curat în jurul gospodăriei”, ne-a spus inimosul pensionar.

Acesta declară că vrea să păstreze obiceiurile de pe vremea tinereții sale, când lumea era mai altfel, mai săritoare și mai implicată în viața comunității. ”Copiii erau de mici educaţi, acasă şi în şcoli, să fie civilizaţi. Iar acum, uitaţi-vă câtă mizerie se aruncă sub pod, aici, la Brăiliţa. Şi nimeni nu este prins şi amendat, chiar dacă sunt camere video. Pe vremuri, pentru ordine, linişte şi curăţenie, văruitul copacilor etc, mai interveneau și comisiile obşteşti sau sectoriştii din cartiere!”, își amintește Ștefan Bibicu.

Acesta ne-a mai mărturisit un of mai vechi, plângându-se că, după o viață în care a lucrat ca șofer la mai multe întreprinderi din Brăila, pe vremea regimului comunist, dar și la firme private, după revoluție, acum are o pensie foarte mică din cauza unor funcționari care nu au depus la Casa de Pensii sumele reținute. ”Împreună cu alți colegi, ne luptăm prin tribunale să ne redobândim drepturile. Și asta după ce, indiferent de vreme și anotimp, căram cu remorcile, inclusiv noaptea, produse alimentare de la Brăila în toată țara, inclusiv pentru export...”, spune, cu obidă, pensionarul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro