Nereguli la Auchan, Cora şi Carrefour. Peste 12 tone de carne degradată, confiscate din hipermarketuri şi abatoare din Capitală şi din ţară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nereguli la Auchan, Cora şi Carrefour. Peste 12 tone de carne degradată, confiscate din hipermarketuri şi abatoare din Capitală şi din ţară

Peste 12 tone de carne degradată şi depozitată necorespunzător au fost confiscate din mai multe hipermarketuri, abatoare şi pieţe din Bucureşti şi din ţară, marţi, de poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Surse din Poliţie au declarat pentru MEDIAFAX că au fost confiscate 12.660 de kilograme de carne în urma controalele efectuate, marţi, de poliţişti din cadrul IGPR în mai multe pieţe, abatoare sau hipermarketuri din Bucureşti şi din ţară.

Printre hipermarketurile unde poliţiştii, împreună cu inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, au descoperit nereguli în ceea ce priveşte calitatea mai multor alimente comercializate se află şi Auchan, Cora şi Carrefour.

În urma controalelor efectuate marţi au fost constatate 123 de infracţiuni (30 de evaziune fiscală, 42 de infracţiuni de contrafacere) cu un prejudiciu de peste 6,5 milioane de lei. De asemenea, s-au dat sancţiuni contravenţionale în cuantum de 1.073.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 205.460 de lei.

Conform surselor citate, în cele mai multe cazuri carnea era degradată şi depozitată necorespunzător. Astfel, în cazul unui abator din Giurgiu carnea expirată, refuzată de comercianţi, era amestecată cu o cantitate mică de carne proaspătă şi scoasă din nou la vânzare. Poliţiştii au găsit aici patru tone de carne degradată ţinute în spaţii frigorifice neautorizate şi două tone de carne depozitate într-o autoutilitară.

Sursele din Poliţie au mai precizat şi că în abatorul din Giurgiu lucrau 11 persoane fără forme legale. De asemenea, în cursul zilei de marţi, în locaţia din Giurgiu au fost sacrificate 32 de vite pentru care nu existau documente de provenienţă (paşaport pentru animal, crotalii de identificare sau documente sanitar veterinare).

Poliţiştii au mai găsit la abatorul respectiv 11 bovine vii fără crotalii de identificare şi alte 53 de animale (opt ovine şi 45 de bovine) fără documente de identificare, spun aceleaşi surse pentru MEDIAFAX.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro