Fiindcă n-au vrut ei, ştiind că mai mult de un proces verbal statul nu are ce să le facă. Cine nu-şi achită sancţiunea nu îşi poate achita impozitele şi nu primeşte diverse documente, cum ar fi autorizaţiile de construcţii sau taloane pentru înmatricularea maşinilor. Teoretic, cei care nu pot fi constrânşi prin astfel de metode sunt executaţi silit, luându-li-se din casă bunuri care să acopere valoarea contravenţiei. Când amendatul este sărac lipit, iar statul constată că n-are ce să-i confişte, există varianta prestării de muncă în folosul comunităţii. Această pedeapsă trebuie stabilită, însă, de un judecător, care să-i comunice direct învinuitului câte ore are de prestat şi începând de când. Numai că, în general, judecătorii nu dau astfel de verdicte, din simplul motiv că amendaţii nu se prezintă în faţa instanţei şi nici nu se deranjează nimeni să-i aducă. Aşadar, dacă n-ai nevoie de autorizaţii sau alte documente şi dacă nu posezi bunuri de valoare şi ştii că portăreii n-au ce lua de la tine, simte-te, frate, liber să vezi strada ca pe latrina ta personală, fă copii ca să-i trimiţi la cerşit, adună bani de ţigări şi băutură din şine de cale ferată vândute la fier vechi! Cam ăsta e mesajul statului către oamenii de la periferia societăţii. Un mesaj ce sună impardonabil de firesc, în condiţiile în care acelaşi stat se dovedeşte incapabil să-i convertească pe aceşti oameni pe calea civilizaţiei, determinându-i să-şi câştige traiul prin locuri de muncă decente. Dureros de adevărat, la noi nesimţirea a ajuns politică de stat, dominându-le comportamentul atât needucaţilor de pe talpa ţării, cât şi îmbuibaţilor cocoţaţi în vârful puterii!
Citeşte blogul lui Florentin COMAN
