Nicu Niţă e şi jucător, şi arbitru în acelaşi meci | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Nicu Niţă e şi jucător, şi arbitru în acelaşi meci

Uite că acuş se termină campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2016, iar eu nu l-am auzit pe candidatul Nicu Niţă spunând ceva public, referitor la viitorul său statut de deputat PSD (căci sigur va fi ales). Aşadar, putem spune că Nicu Niţă se plictiseşte de moarte în această campanie electorală, el netrebuind să facă altceva decât să numere zilele rămase până la alegeri şi, mai apoi, până la depunerea jurământului în Camera Deputaţilor.

Însă, după cum îl ştim, Nicu Niţă nu este genul de om care să reziste să stea deoparte, căci el suferă de nebăgare în seamă. Dacă nu se bagă Niţă într-un scandal ceva, nu se simte bine. Trebuie el să facă o boacănă, să spună 2-3 nasoale de cineva, astfel încât să ajungă în centrul atenţiei.

De exemplu, după cum probabil aţi aflat deja din ziarul Obiectiv, unul dintre panourile pentru afişaj electoral se află fix pe terenul proprietate privată aparţinând lui Nicu Niţă. Terenul cu pricina este împrejmuit cu gard, iar gardul este ferecat cu lacătul. Cei de la USR Brăila au vrut să lipească şi ei un afiş electoral pe panou, dar s-au oprit în gardul din sârmă, înalt de 2 metri. A urmat un protest public pe această temă, cu Cătălin Stancu de la USR Brăila filmat în faţa panoului împrejmuit de gard, precum un reporter care face „live” din faţa unui imobil prăbuşit la cutremur. Internauţiii s-au enervat, pe bună dreptate, iar primarul Marian Dragomir a promis că „în zece minute” va fi eliberată calea de acces către panou, astfel încât toţi candidaţii să îşi poată pune posta afişele pe panoul electoral.

Aşadar, candidaţii (în speţă USR) au fost nevoiţi să apeleze la PSD (primarul Dragomir) ca să le fie deschisă poarta. Dar de când a pus PSD Brăila stăpânire pe panotajul electoral? Păi, cam din vară, înainte de alegerile locale din iunie 2016, când panoul cu pricina a fost instalat pe terenul proprietate privată, aparţinând pesedistului Nicu Niţă. Din vară şi până acum (noiembrie), primarul Dragomir nu şi-a făcut timp să mute panoul din curtea lui Nicu Niţă. Nici candidatului Nicu Niţă nu i s-a părut în neregulă această ipostază, din moment ce nici el nu a făcut demersuri pentru evacuarea panoului de pe terenul său privat. Uite-aşa am ajuns în situaţia ca Nicu Niţă să fie atât jucător, cât şi arbitru în meciul electoral pentru Camera Deputaţilor, el fiind nu numai simplu candidat, ci şi decident în ceea ce priveşte postarea afişelor electorale. (Panoul De DEZONOARE)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro