Aşadar, Vadim e supărat pe dictatorii Moisescu de la Brăila, dar el însuşi se comportă ca un despot: dă oameni afară din partid peste noapte, fără să se consulte cu nimeni, fără să existe un proces, ca să zic aşa, unde cei acuzaţi să se poată apăra, să îşi susţină nevinovăţia. Nu, bre, dacă Vadim se trezeşte într-o dimineaţă cu faţa la cearceaf, dă afară pe cine vrea el, de parcă PRM ar fi firma la care el este patron.
În sfârşit, mă doare-n cot de haznaua lui Vadim. Din punctul meu de vedere, să-i dea afară pe toţi, după care să tragă obloanele şi să se interneze de bunăvoie la Socola. Dar oricât mi-ar fi de antipatici soţii Moisescu, nu pot să nu le iau măcar un pic apărarea în acest caz. Mai ales d-nei Moisescu, care e drept că l-a cam pupat în mandat pe nen-tu Bunea Stancu, mai ales pe vremea când ocupa postul de vicepreşedinte al CJ Brăila. E drept că şi Moisescu mănâncă o pâine bună la CUP Dunărea tot prin grija lu' Stancu, da' ce, parcă sunt singurii care-i pupă mâna şefului de la PSD? Tocmai d'aia în ultimii 4 ani nu s-a mai auzit niciun cuvinţel despre PRM Brăila. Ziceai că nu mai există pe scena politică brăileană. Dar vina nu este numai a soţilor Moisescu. Păi, bre, nea Vadime, abia acum ai constatat că madam Niculina e naşpa, că nen-tu George e nasol, că fac blaturi cu PSD-ul? Păi, ai şi mata o vină că n-ai stat cu bunghiu' pe filialele din ţară. Acu ce să zic...Vadim se visează pe cai mari, crezând că tinerii ăştia care au fugit de la PNL o să îi ridice partidul până la cer în alegerile locale. Sincer, nu ştiu ce aşteptări are nea Vadim, dar zău că nu-i uşor să refaci organizaţii întregi pe la ţară îngropate cu conştiinciozitate de soţii Moisescu de 4 ani încoace. Aşa că o să vedem câte parale electorale va face PRM la Brăila. Căci tare mi-e teamă că dacă Vadim va ajunge la concluzia că gaşca fugită de la PNL nu i-a adus un procent satisfăcător în alegeri, alde Vacu şi Crâşmariu vor avea fix soarta soţilor Moisescu. Şi zău că ar fi păcat, că ăştia măcar sunt tineri şi nu stau cu mâna-ntinsă la alde Stancu.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.