În ultimii 10 ani, România a pierdut, oficial, 1 milion de locuitori. Real, numai Dumnezeu știe! Abate-te de la șoseaua principală în unul dintre drumurile tale și vezi în satele mai ascunse câte gospodării sunt în ruină. Sau ia la pas, seara, un cartier mărginaș și vezi câte apartamente sunt în beznă. Bătrânii mor pe capete, tinerii fug în toate cele patru colțuri ale lumii, iar cei rămași decid cu greu să devină părinți. În ritmul de acum, în următorii 10 ani, numărul migranților români se va dubla, iar în următorii 50, când cei mai mulți dintre decreței își vor încheia socotelile cu viața, România va pierde în jur de 7 milioane de locuitori.
Îmbătrânirea populației este o realitate. Cercetările Institutului Național de Statistică – INS - confirmă clar o iuțire a ritmului, vizibilă de la an la an. De exemplu, conform INS, indicele de îmbătrânire demografică (număr persoane vârstnice la 100 persoane tinere) a crescut de la 119,3 în iulie 2021, la 121,1 în iulie 2022. Cu alte cuvinte, numărul persoanelor vârstnice de peste 65 de ani este cu 21,1% mai mare decât al copiilor din grupa de vârstă 0-14 ani. Un fenomen greu de oprit, explică specialiștii, un fel de bombă socială și economică pentru că, să nu uităm presiunea pe care o va pune pe sistemul de pensii cohorta decrețeilor și hăul imens pe care îl va lăsa în urmă când va părăsi piața muncii.
Însă Guvernul, ca toate celelalte de până acum - semnalele de alarmă se trag încă de la sfârșitul anilor '90 - doarme și, în loc să caute soluții viabile, eficiente, tot mărește vârsta de pensionare. Stați liniștiți, nu doar ai noștri... asta e ”moda” la nivel european. Doar că, de 1 Mai, când noi ne îndopam cu mici și bere și ne hlizeam prin parcuri, în multe din țările europene oamenii erau în stradă. Nu știu dacă protestul lor rezolvă ceva, dar măcar avertizează mințile luminate că soluția propusă e aberantă, pentru cele mai multe profesii și locuri de muncă.
Sincer, dacă măcar jumătate dintre politicieni ar fi lucrat măcar 1 an – pe bune, nu înfășați și alăptați de partid – într-o companie privată, dacă măcar o lună ar fi muncit la normă și sub presiunea rezultatelor - nu pe principiul, ziua trece, leafa merge, partidul să fie mulțumit – fiți convinși n-am fi în situația de a ne da cu capul de pereți: ce naiba fac eu la muncă peste 10 ani, 15 ani?! Pentru că, să fie clar, doamnelor și domnilor politicieni, la privat se muncește... mult și greu! Cât de abil și agil să mai fii la 65 de ani, cât să te mai ducă mintea să te adaptezi la atâta tehnologie și la un loc de muncă din ce în ce mai complex și solicitant! Deja cercetările din companii indică o creștere a alarmantă a cazurilor de oboseală cronică și a problemelor de sănătate mintală pe grupa de vârstă 45 – 50Â, deja să îți schimbi locul de muncă după vârsta aceasta seamănă cu o ascensiune pe Everest, deja digitalizarea asta rapidă a căpătat dimensiunile unui handicap generațional... deja deja deja... la 50Â. Dar la 65?!...
Însă, de ce să gândească politicienii noștri când au soluții facile la îndemână, nu-i așa? De ce să stârpești corupția ca să crești încasările la buget, când poți să crești taxele și impozitele, de ce să faci o reformă reală a sistemului social, când poți să crești vârsta de pensionare până când unești Casa Pensiilor cu Direcția Cimitirelor.
La acest moment, cunosc destul de bine mediul de afaceri. Din punctul meu de vedere, mărirea vărstei de pensionare nu va face decât să mute niște cheltuieli de la stat la companii. Pentru că eficiență pe bune, productivitate reală, la actualele cerințe și rigori din piața muncii, va fi greu să atingi la 65 de ani. Așa că, cel mai probabil, vom deveni o generație de tolerați, spre care mai tinerii colegi vor privi fie cu milă, fie cu indignare.
