Norvegia, ţara ideală pentru mame | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Norvegia, ţara ideală pentru mame

Norvegia este cea mai bună ţară din lume pentru o femeie să devină mamă, la polul opus al clasamentului anual întocmit de organizaţia neguvernamentală „Save the children" (Salvaţi copiii) aflându-se Somalia, relatează agerpres.ro. România se află pe ultimul loc printre cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene, situându-se pe poziţia a 66-a, după Turcia şi înainte de Trinidad şi Tobago.
Statele Unite, locul 33, sunt cu mult în urma ţărilor scandinave care domină tradiţional acest top, bazat pe o serie de criterii precum sănătatea maternă, educaţia, nivelul veniturilor şi statutul femeilor din 179 de ţări ale lumii.
Finlanda, liderul de anul trecut, ocupă acum locul al doilea, Australia, poziţia a noua, fiind singurul stat din afara Europei situată în top zece. Canada se află pe locul 20, înaintea Franţei (23) şi a Marii Britanii (24).

SUA pierd două poziţii

Ultimele zece ţări ale clasamentului sunt din Africa, printre care Sierra Leone (169, la egalitate cu Haiti), Republica Centrafricană şi Republicana Democrată Congo. Nouă din aceste zece ţări africane sunt scenă a unor conflicte armate. Statele Unite au pierdut două locuri anul acesta, ajungând în urma Japoniei, Poloniei şi a Croaţiei.
Potrivit raportului, printre femeile americane există un risc de zece ori mai mare decât în Polonia să moară la naştere. De altfel, este cel mai ridicat nivel de risc dintre toate ţările dezvoltate.
Disparităţile în termeni de mortalitate infantilă sunt foarte puternice, subliniază de asemenea raportul. Astfel, în primele zece ţări ale clasamentului, o femeie din 290 îşi va pierde copilul înaintea vârstei de cinci ani, faţă de o proporţie enormă de una la opt în ultimele zece ţări din listă.

O bogăţie investită în sănătatea mamelor

Raportul „Save the children" mai arată că Washingtonul bate recordul de mortalitate infantilă printre cele mai bogate 24 de capitale, cu 7,9 decese la 1.000 de naşteri, faţă de mai puţin de 2 la 1.000 la Praga, Stockholm sau la Oslo.
Aceste date confirmă că bogăţia economică a unei ţări nu este singurul factor de bunăstare pentru mame. Norvegienii, subliniază preşedinta ONG-ului, Carolyn Miles, „sunt efectiv bogaţi, dar investesc această bogăţie în sănătatea mamelor şi a copiilor şi fac din asta o prioritate foarte mare".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro