Noua Bază Nautică nu face faţă unui nivel scăzut al Dunării | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noua Bază Nautică nu face faţă unui nivel scăzut al Dunării

Atât de bine a fost proiectată şi realizată Baza Nautică încât, de câteva zile, zeci de bărci s-au împotmolit în mâl, din cauza scăderii nivelului Dunării. Reamintim că debarcaderul de lângă faleza brăileană a intrat într-un program de modernizare, în toamna anului trecut. De proiect s-a ocupat firma spaniolă "Sedesa", cea care a lucrat la reabilitarea infrastructurii centrului istoric al municipiului. Costurile exacte nu au fost făcute publice nici până în momentul de faţă, dar se bănuieşte că ar fi vorba de sute de mii de euro. Doar o parte din această investiţie a fost acoperită, însă, de bugetul local, restul fiind reprezentat de fonduri europene nerambursabile.

Lucrările propriu-zise au fost subcontractate unei firme constănţene. Aceasta a schimbat vechiul sistem de pontoane fixate de mal, cu un sistem de flotoare susţinute pe stâlpi ficşi, înfipţi în albia fluviului. S-a dovedit, însă, că primul rând de stâlpi a fost poziţionat prea aproape de mal, astfel că, odată cu scăderea nivelului fluviului, apa s-a retras de sub mai multe bărci, lăsându-le pe mâl. Totodată, există posibilitatea ca o unul dintre pontoanele plutitoare să se rupă, deoarece lipsa apei îl forţează să stea într-o poziţie prea înclinată. Asociaţia "Nautica" a barcagiilor brăileni este profund nemulţumită de situaţie. Proprietarii de ambarcaţiuni acuză autorităţile locale că n-au ţinut cont de părerile exprimate astă toamnă, când li s-a atras atenţia că poziţionarea noilor debarcadere nu se face în baza unui studiu din care să reiasă probabilitatea celor mai scăzute cote ale Dunării. "Noi am spus că noua bază nautică este poziţionată prea aproape de mal şi că vor fi probleme când va scădea apa. Nu ne-a ascultat nimeni, dar acum se dovedeşte că am avut dreptate. Au rămas pe uscat cam 70 de bărci, ce nu mai pot fi folosite de proprietari, fiindcă nu pot fi scose din nămol decât cu o macara. Sunt situaţii în care mâlul a intrat şi în motorul bărcilor. Cine plăteşte aceste daune? Nu le plăteşte nimeni, dimpotrivă, proprietarilor păgubiţi li se percepe în continuare taxa de acostament la ponton, deşi nu îşi mai pot folosi bărcile! Cerem ca, până la aducerea ambarcaţiunilor pe linia de plutire, proprietarii în cauză să fie scutiţi de taxa de acostare. Mai cerem, de asemenea, ca Primăria şi «Braicar», societatea care administrează baza, să ne prezinte soluţiile pentru rezolvarea acestei probleme", ne-a declarat Petre Casapu, vicepreşedintele Asociaţiei "Nautica".

Cornel Săndulescu, directorul "Braicar", ne-a spus, însă, că barcagiii nu trebuie să fie îngrijoraţi, deoarece, în câteva zile, problema se va rezolva. "Vom face săpături în mal şi spălături cu jeturi de apă, astfel încât toate bărcile să fie scoase din mâl şi să poată pluti din nou. În ceea ce priveşte taxa, aceasta nu are cum să fie suspendată, deoarece ea include şi paza de care beneficiază fiecare barcă ţinută în Baza Nautică. Nu se plăteşte taxa doar ca să intri şi să ieşi din bază, ci şi pentru a fi păzită, 24 de ore din 24", a precizat Săndulescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro