Noul Cod Rutier se va lăsa aşteptat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Noul Cod Rutier se va lăsa aşteptat

Dezbaterea noului Cod rutier în comisiile juridică, pentru apărare şi administraţie publică ale Senatului a fost amânată, luni, pentru o săptămână, din cauza condiţiilor meteo şi a recentelor schimbări la conducerea MAI, potrivit Mediafax.
Şedinţa reunită a Comisiei pentru apărare, Comisiei pentru administraţie şi a Comisiei juridice din Senat în care urma să se dezbată noul Cod Rutier a fost amânată la solicitarea Ministerului Afacerilor Interne şi din cauza absenţei de la lucrări a majorităţii membrilor celor trei comisii.
Ministerului Afacerilor Interne a solicitat celor trei comisii, printr-o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Tohăneanu, amânarea dicuţiilor privind acest proiect de lege "având în vedere situaţia meteorologică existentă la nivelul ţării, dar şi recentele modificări intervenite în conducerea MAI".
La şedinţă nu a participat niciun reprezenzentant al MAI, solicitarea fiind prezentată celor şase senatori prezenţi de preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, senatorul Darius Vâlcov (PSD).
După încheierea şedinţei, preşedintele Comisiei pentru apărare, Corneliu Dobritoiu (PNL), a explicat, la rândul său, motivele amânării.
"A trebuit să amânăm lucrările celor trei comisii, atât datorită neparticipării, neprezentării reprezentanţilor instituţiilor pentru a discuta proiectul de lege, dar şi a neparticipării senatorilor, care unii sunt înzăpeziţi, alţii, după cum ne-au anunţat telefonic, au probleme în colegii şi vor să se asigure că deszăpezirea decurge normal, că traficul şi viaţa îşi reiau cursul normal", a spus acesta.
El a adăugat că, la solicitarea Ministerului de Interne, şedinţa a fost amânată pentru săptămâna viitoare, având în vedere că "se anunţă iarăşi o perioadă viscolită la jumătatea acestei săptămâni".
În urma deciziei membrilor celor trei comisii senatoriale, Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice va fi dezbătut în 4 februarie.
Acest proiect de lege propus de Guvern are termen de adoptare tacită de către Senat, la patru zile de la reluarea activităţii acestei Camere legislative.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro