Rubrica de faţă are menirea de a asigura un dialog direct între cititori şi reprezentanţii principalelor instituţii publice. În cadrul acestei rubrici, cititorii îşi pot exprima opiniile în legătură cu diverse probleme cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Cititorii sunt rugaţi să folosească un limbaj decent şi să nu aducă acuzaţii nefondate.
Redactorul de serviciu răspunde apelurilor dumneavoastră la tel. 0239/611053, între orele 9.00 - 17.00.
Mai multe sesizări venite din diferite zone ale cartierului Chercea reclamă faptul că, pe perioada verii, au probleme din cauza lipsei presiunii apei potabile în reţeaua de alimentare a cartierului respectiv. "Nu este presiune în reţea şi apa abia se ţârâie la robinetul din curte. Problemele de genul acesta sunt de obicei dimineaţa, iar mai nou şi în cursul după-amiezii. Aşa că nu mai putem folosi nici măcar maşina automată de spălat pentru că se opreşte din cauză că apa nu are presiune. Este un calvar vara să spălăm numai la mână", ne-a povestit Aurelia C.
"Şi noi, aici în zona de la Piaţa Doi Cocoşi, avem probleme cu apa. Dar nu numai vara, ci şi iarna sunt probleme cu presiunea. Acum, vara nu putem folosi maşina de spălat, dar şi mai grav nu funcţionează corect nici centrala termică pentru că nu primeşte apa la presiunea minimă necesară. Singura soluţie, după cum am văzut la unii dintre vecini, este să cumpărăm şi să instalăm un hidrofor, pentru că nu cred că se rezolvă prea curând problema. Asta deşi am tot reclamat la Compania de apă situaţia", a completat Valentina B.
Referitor la aceste reclamaţii, Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila a spus că problemele sunt generate de proprietarii de case care nu sunt contorizaţi şi care-şi udă grădinile fără nicio restricţie. "Nu sunt probleme pe sistemul de alimentare cu apă în zona respectivă. Din cauza temperaturilor ridicate, însă, se înregistrează consumuri foarte mari, în principal de către consumatorii care nu sunt contorizaţi. Prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu se va finaliza contorizarea integrală a abonaţilor casnici şi astfel va fi eliminată risipa", ne-a declarat Oana Preda, purtătorul de cuvânt al CUP Dunărea.