Dunărea scade constant şi sunt toate şansele ca unda de viitură prognozată de hidrologi pentru sfârşitul acestei săptămâni să nu se mai producă. Dimpotrivă, specialiştii speră ca, la jumătatea săptămânii viitoare, fluviul să coboare, la Brăila, sub cota de pericol, de 660 cm. Ieri, la mira din dreptul municipiului s-au înregistrat 704 cm, cu 5 cm mai puţin decât în ziua precedentă. Atenţia pe diguri trebuie să rămână, însă, sporită. "Încă nu putem depune armele. Odată cu retragerea apei, se pot produce eroziuni care să ne provoace surprize mai mult decât neplăcute. Până sub cota de pericol, alerta rămâne maximă", ne-a declarat Adrian Turiac, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Brăila.
Ieri, pe digul Insulei Mari, încă se mai lucra, pentru consolidare şi menţinerea sub control a infiltraţiilor. Pe faleza brăileană apa continua să fie, ieri, foarte mare, acoperind aleea pietonală de lângă mal şi o bună parte din spaţiul verde. De asemenea, zona portului era acoperită de apă, pe porţiuni întinse.
Pe Siret, nu mai există niciun pericol, în momentul de faţă, de-a lungul malului brăilean. Râul s-a retras deja în matcă, iar digul nu mai este ameninţat de presiunea apei. Situaţia s-ar putea schimba, însă, în rău, dacă în Moldova va continua să plouă.
