O companie din China cumpără 51% din KMG International, fostul Rompetrol Group | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O companie din China cumpără 51% din KMG International, fostul Rompetrol Group

China Energy Company (CEFC) a convenit preluarea unei participaţii de 51% la KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, în cadrul unor acorduri în valoare totală de 4 miliarde de dolari semnate luni la Beijing, în industria petrolului şi gazelor, telecomunicaţii şi energie nucleară.

O sursă apropiată situaţiei a evaluat KMGI la 500 milioane dolari-1 miliard de dolari, transmite Reuters.

Reprezentanţii KMGI nu au fost disponibili pentru comentarii.

La nivel european, KMG International deţine peste 1.000 de puncte de alimentare cu carburanţi în România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Spania, Georgia. Grupul operează două rafinării - Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

CEFC şi-a început activitatea în sectorul financiar, iar apoi s-a extins în industria petrolului şi gazelor. Compania chineză intenţionează să investească "miliarde" de dolari pentru extinderea reţelei de retail la peste 3.000 de benzinării, a spus sursa.

O parte din finanţare va proveni din fondul de dezvoltare a infrastructurii "Drumul Mătăsii" al Chinei, în valoare de 40 de miliarde de dolari.

"Kazakhstanul este bogat în petrol şi gaze şi este un vecin bun al Chinei. Acordul corespunde strategiei guvernamentale", a arătat sursa.

China vrea să relanseze vechiul Drum al Mătăsii, cun un plan ambiţios de construcţie de linii ferate, autostrăzi, facilităţi de petrol şi gaze, reţele electrice şi alte legături cu ţările din Asia Centrală, Vestică şi de Sud, în cadrul iniţiativei "O centură, Un drum".

CEFC, care îşi desfăşoară majoritatea activităţilor în Shanghai şi Beijing, şi-a dezvoltat echipa de trading în Singapore, angajând 12 manageri de la grupurile energetice PetroChina şi Sinopec, precum şi alţi foşti directori cu experienţă în achiziţii în industria energetică.

Totodată, CGN Mining, o subsidiară listată a companiei de stat China General Nuclear Power Corporation, a anunţat luni seara că a încheiat un acord cu compania kazahă Kazatomprom pentru o participaţie minoritară la aceasta, în vederea exploatării zăcămintelor de uraniu din Kazahstan.

CGNPC Uranium Resources, o altă subsidiară, a China General Nuclear Power Corporation, va colabora la rândul ei cu Kazatomprom pentru furnizarea de carburant clienţilor din China, Kazakhstan şi alte state.

Grupul KMG International (fostul Rompetrol Grup) a înregistrat în primele nouă luni un profit net de 11,4 milioane dolari, faţă de pierderi de 30 milioane dolari în perioada similară din 2014, chiar dacă afacerile au scăzut, ca urmare a declinului cotaţiei ţiţeiului la nivel internaţional.

Pe fondul deprecierii majore a materiilor prime (ţiţei) şi a produselor finite, cifra de afaceri brută înregistrată de grup în primele nouă luni a scăzut cu 25%, de la aproximativ 10,3 miliarde dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut la 7,7 miliarde dolari în ianuarie-septembrie anul acesta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro