O tânără a fost ucisă pe trecerea de pietoni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

O tânără a fost ucisă pe trecerea de pietoni

O brăileancă şi-a pierdut viaţa şi alte două persoane au fost rănite în urma unor evenimente rutiere consumate, în week-end, pe arterele din municipiu şi judeţ. Oamenii legii au întocmit dosare penale pentru a stabili vinovăţia fiecărui participant la trafic, la faţa locului aceştia fiind testaţi cu aparatul etilotest şi, cu o singură excepţie, rezultatele au ieşit negative.

Vineri seară, la orele 18.30, Costin B. (20 de ani), în timp ce conducea un autoturism pe DE 87, la intersecţia cu Şoseaua Baldovineşti, a intrat în coliziune cu mopedul condus de Iulian T. (55 de ani). În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a mopedistului, ce a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Jumătate de oră mai târziu, Gheorghe M. (36 de ani) din comuna Mircea Vodă, în timp ce efectua manevra de plecare de pe loc, pe Calea Călăraşilor, nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de Adrian T. (29 de ani). Fiind testat cu aparatul etilotest, poliţiştii au stabilit că Gheorghe M. se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice, conducându-l la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 11.50, în timp ce efectua manevra de mers înapoi cu autoutilitara pe care o conducea pe Calea Galaţi, Virgil P. (21 de ani) nu s-a asigurat corespunzător şi a accidentat-o mortal pe Matroana S. (41 de ani), care traversa strada prin spatele autoutilitarei.

De asemenea, sâmbătă seara, Neculai Ş. (52 de ani) din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe Aleea Lebedei, la intersecţia cu Calea Călăraşilor, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Oprire" şi a intrat în coliziune cu un moped condus regulamentar de Cristian M. (34 de ani) din Brăila. În urma impactului, Mioara P. (25 de ani), pasageră pe moped, a suferit răni uşoare ce au necesitat transportarea la spital pentru îngrijiri medicale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro