Oaspetii au jucat in opt jucatori de cimp | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oaspetii au jucat in opt jucatori de cimp

Cu toate ca au avut multe probleme in alcatuirea echipei pentru acest joc din deplasare, daca oficialii clubului ar fi fost un pic atenti si ar fi verificat legitimatiile jucatorilor inainte de a pleca spre Bucuresti, Viitorul Insuratei ar fi putut obtine un rezultat bun in acest meci.
Cind arbitrii partidei au verificat legitimatiile, au constatat ca unora dintre jucatorii formatiei vizitatoare, sase la numar, le expirasera vizele medicale in saptamina premergatoare meciului.
Jucatorilor adusi de la Steaua Braila le expirasera vizele, astfel ca Viitorul a evoluat in opt jucatori, cel de-al optulea fiind chiar delegatul echipei, Georgica Oprea, principalul vinovat pentru acest incident regretabil, iar altul, un jucator nascut in 1994, Daniel Cazan. Chiar si asa bucurestenilor le-a fost foarte greu sa inscrie. mai mult, la 0-0 Stoian a ratat o ocazie in situatie de unu la unu cu portarul gazdelor.
Inter-Gaz a marcat doar o singura data in prima repriza, prin I. Mihai, in minutul 21.
In actul al doilea, pentru ca evident pe fondul oboselii oaspetilor gazdele au gasit citeva brese in apararea adversa si au mai marcat de trei ori prin Novac (min. 60) si V. Marin (min. 70 si 84).
Tot in repriza a doua, Viitorul ar fi putut reduce din diferenta, dar Bandarica a trimis pe linga poarta mingea centrata de Balta.
In minutul 90 Inter-Gaz ar fi putut inscrie si cel de-al cincilea gol, insa Tudor a reusit sa apere un penalty acordat gazdelor.
Concluzia, daca ar fi evoluat in formula completa, Viitorul Insuratei ar fi obtinut cel putin o remiza, insa acest insucces a venit numai dihn cauza lipsei de profesionalism a celor care se ocupa de destinele echipei.
Cei opt jucatori pe care a contat Viitorul Insuratei in acest meci au fost Tudor, Matei, Paduraru, Oprea, Cazan, Balta, Bandarica si Stoian.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro