Obama susţine că n-are de gând să umble cu freza vopsită | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Obama susţine că n-are de gând să umble cu freza vopsită

Preşedintele american, Barack Obama, a dat asigurări în faţa unui public format din studenţi în capitala Malaeziei că nu îşi vopseşte părul, spre deosebire de unii lideri pe care nu a vrut să-i numească, relatează Agerpres.
„Primul lucru pe care îl vreau de la tineri este să nu mai spună că sunt bătrân. Haideţi, îmi răniţi sentimentele", a glumit el, după ce o studentă din Cambodgia l-a rugat să-i dea un sfat înţelept „din moment ce se îndreaptă spre etapa de maturitate a vieţii".
„Când mi-am preluat mandatul nu aveam niciun fir de păr alb, iar acum am o mulţime... Nu-mi vopsesc părul, dar o mulţime de colegi de-ai mei o fac. Nu voi spune cine. Dar frizerii şi coafezele lor ştiu", a spus liderul american, aflat în Malaezia pentru a participa la summitul SUA-ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est).
Părul lui Obama era negru, fără niciun fir de păr alb, când şi-a preluat mandatul la Casa Albă în ianuarie 2009. Adevărata culoare a părului unui lider a fost uneori subiect de controversă, scrie Reuters. Astfel, un secret pe care fostul preşedinte american Ronald Reagan l-a luat cu el în mormânt este dacă îşi vopsea părul în negru abanos. Reagan a negat întotdeauna că se vopseşte, iar interviurile cu frizerul său nu au dovedit altceva.
Fostul cancelar german Gerhard Shroeder a dat în judecată o agenţie germană de ştiri pentru că a susţinut că îşi vopseşte părul castaniu închis.
Liderii chinezi, indiferent de vârstă, afişează de regulă un păr suspicios de negru, mai scrie Reuters.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro