În perioada 30 ianuarie - 1 februarie, 20 de karateka de la Marţial Budo Brăila au participat la etapa de zonă a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru copii şi toţi şi-au asigurat biletele pentru finalele care vor avea loc în luna martie la Galaţi. Catrinel Iacob a avut o prestaţie foarte bună în concursul copiilor 2, unde la start s-au aliniat cei mai mulţi competitori, 60 la băieţi şi 40 la fete şi a obţinut locul întâi la kata individual, kumite individual şi kumite echipe dar şi un loc trei la enbu mixt. Rareş Muşat, nepotul multiplului campion european şi mondial Cornel Muşat, Tristan Tudorache, Roberta Radu, Antonia Enciu, Atena Arghiropol, Andreea Georgescu sunt ceilalţi brăileni care au reuşit să câştige cel puţin o probă la competiţia de la Vaslui.
"A fost un număr mare de sportivi la startul competiţiei, peste 150, astfel că întrecerile au fost tari la toate categoriile de vârstă. Am plecat cu 20 de karateka şi toţi s-au calificat pentru finalele de la Galaţi, procentaj de reuşită de 100%, sunt mulţumită de evoluţiile tuturor sportivilor brăileni", a declarat sensei Florica Pricob.
Rezultatele obţinute de karateka de la Marţial Budo:
- copii 4: Bianca Oprişan - locul întâi la kumite individual, locul al 3-lea la kumite echipe, locul al 4-lea la kata individual şi en-bu; Radu Stoian - locul al 2-lea la kumite individual şi kumite echipe şi locul al 3-lea la en-bu mixt; Bogdan Şerban - locul al 2-lea la en-bu mixt şi kata echipe, locul al 3-lea la kata individual şi kumite individual;
- copii 3: Vlad Lăpuşneanu - locul al 3-lea la kata individual şi la en-bu masculin, locul al 4-lea la en-bu mixt; Maria Lazăr - locul al 3-lea la kata individual, locul al 4-lea la en-bu mixt; Corina Bloj - locul al 3-lea la kata echipe, locul al 4-lea la en-bu mixt;
- copii 2: Catrinel Iacob - locul întâi la kata individual, kata echipe, kumite individual, locul al 3-lea la en-bu mixt; Andreea Georgescu - locul întâi la kata echipe, locul al 2-lea la en-bu mixt, locul al 3-lea la kata individual, locul al 4-lea la kumite individual; Ana Maria Ţuga - locul întâi la kata echipe, locul a 2-lea la kata individual, locul al 4-lea la en-bu mixt, locul al 5-lea la kumite individual; Rareş Muşat - locul întâi la kata echipe, locul al 3-lea la en-bu masculin, locul al 4-lea la kata individual; Tristan Tudorache - locul întâi la kata echipe şi la en-bu masculin, locul al 2-lea la eb-bu mixt, locul al 3-lea la kumite individual; Roberta Radu - locul întâi la kata echipe, locul al 3-lea la kata individual, locul al 4-lea la en-bu mixt; Atena Arghiropol - locul întâi la kata echipe, locul al 3-lea la kumite individual, locul al 4-lea la en-bu mixt; Ştefan Lazăr - locul a 2-lea la kumite echipe, locul al 4-lea la en-bu mixt;
- copii 1: Răzvan Andraş - locul al doilea la kumite echipe, locul al 3-lea la en-bu masculin, locul al 4-lea la en-bu mixt; Leonard Constantin - locul al 2-lea la kumite echipe, locul al 3-lea la kumite individual, en-bu mixt, en-bu masculin; Antonia Enciu - locul întâi la kumite echipe; Adrian Neacşu - locul al 2-lea la kumite echipe.