Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei Mediafax că s-a întâlnit cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, pentru o discuţie în urma căreia aceasta a decis însă să nu demisioneze din postul de ministru, urmare a acuzaţiilor formulate de preşedintele Traian Băsescu.
El a precizat că a discutat cu Mariana Câmpeanu luni dimineaţa. Întrebat dacă aceasta a decis să demisioneze, Ponta a răspuns că nu.
Joi, liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că a discutat cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, după ce aceasta s-a sfătuit şi cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că i-a transmis că nu trebuie să demisioneze atât timp cât acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu nu se bazează pe nimic concret
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi seară, că, în afară de preşedintele Traian Băsescu, nimeni nu i-a cerut demisia şi crede că trebuie să ia o decizie pentru ea şi familie, în condiţiile în care nu se simte vinovată, dar riscă să nu îşi mai poată face treaba din cauza stresului.
"În afară de preşedinte, nu mi-a cerut nimeni demisia. Eu am fost astăzi şi am avut o discuţie cu domnul Antonescu, doamna Pocora nu a fost acolo. Au fost alte persoane de faţă, care pot să ateste acest lucru. Nu mi-a cerut demisia. Eu m-am dus şi am spus că sunt într-o situaţie foarte dificilă. Nu îmi pot permite să îmi dau demisia pentru că nu mă simt cu nimic vinovată, nici profesional, nici legal, nici de altă natură. În acelaşi timp, sunt şi eu un om uzat, lucrez 12 - 14 ore pe zi, plus problemele de acasă şi nu mai pot face faţă, nu la faptul că sunt în atenţia presei, ci faptul că nu mă mai pot concentra şi nu îmi mai pot face atribuţiile de serviciu. şi, în condiţiile astea, nu ştiu dacă mai pot să rămân", a declarat ministrul Muncii, la România TV.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.