Obreja se întreabă ce caută în politică | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Obreja se întreabă ce caută în politică

Să nu mai fie perceput drept un nene cu probleme la mansardă, deraiat din lumea reală şi ancorat undeva în cotineţele din Farmville.

Anul trecut, Gheorghi Obreja vorbea de unul singur, încercând să-l determine pe Bunea Stancu să-l bage şi pe el un pic în guvernare, iar în campania electorală pentru preşedinţie îşi declara sprijinul pentru Băsescu. Gesturi hazlii, desigur, atâta timp cât nimeni nu îl întrebase de sănătate, de păsările din curte sau despre creşterea nivelului Dunării.
În 2010 avem însă de-a face cu un nou Obreja, preocupat de propria-i utilitate în mediul în care se învârte de aproape 10 ani, ca-ntr-o găleată. "Mă gândesc dacă merită să te bagi în politică, dacă merită să te zbaţi să faci ceva pentru nişte oameni care nu se zbat ei înşişi pentru drepturile lor. Nu se zbat! Au demonstrat că nu-i interesează", a spus Obreja, referindu-se la putorile de sindicalişti, care nu au ieşit să protesteze pentru drepturile lor.
Aşadar, la şase ani de când este liderul PC Brăila, Gheorghi Obreja se întreabă cu un aer trist, deprimant până la comiterea unui gest sinucigaş, dacă merită să se bage în politică. Nu merită, bre Gheorghi, stai liniştit la locu' lu' matale, căci în politică este mulţi oameni răi, puşi doar pe căpătuială, care te vor face să ajungi să vrei să ieşi în stradă ca să-ţi ceri drepturile de victimă a politicii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro