Ocupantele podiumului au oţinut victorii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ocupantele podiumului au oţinut victorii

În cel mai echilibrat meci al etapei, Voinţa Vişani, care a ratat şi un penalty, a câştigat la limită, cu 4-3, disputa cu Dunărea Gropeni, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1.
Ocupantele podiumului au obţinut victorii pe linie.
Fortino s-a impus în propriul fieff cu 5-0 în faţa unei formaţii cu maximum de puncte acumulate în ultimele patru etape, CS Făurei şi gruparea patronată de Fănel Băluţă a mai făcut un pas spre turneul de baraj pentru accederea în Liga a III-a.
Tot la scor, 8-1, a câştigat şi Victoria Traian pe terenul "lanternei roşii", Victoria Deduleşti, iar gruparea antrenată de Emil Caţaros rămâne la două puncte de lideră, în timp ce FC Tufeşti s-a impus cu 3-2 pe teren propriu în duelul cu nou promovata Siretul Vădeni.
Sportul Chiscani a trecut cu 6-0 pe teren propriu de Avântul Mircea Vodă, un meci în care Viali Gheorghiţă a înscris patru goluri pentru gazde.
Singura remiză, 2-2, s-a consemnat la Găiseanca, între Voinţa din localitate şi Viitorul Galbenu.
După 18 etape podiumul arată astfel: 1 Fortino Ianca 48 puncte, 2 Victoria traian 36 puncte, 3 FC Tufeşti 40 puncte.

Rezultatele şi marcatorii etapei a 18-a:
Voinţa Vişani - Dunărea Gropeni 4-3 (1-1)
Radu (min. 10), Dobrică (min. 63, 66, 67) / Bălan (min. 12), Buhai (min. 64), Calem (min. 69 - autogol)
Victoria Cazasu - Voinţa Şuţeşti 3-0 (2-0)
Bolozan (min. 4), Matei (min. 13), S. Ion (min. 48)
Victoria Deduleşti - Victoria Traian 1-8 (1-2)
Moldoveanu (min. 21) / Anghel (min. 23, 32), Iorga (min. 49), Barbu (min. 52, 61), Huţu (min. 72), Gagu (min. 78), Apostu (min. 88)
FC Tufeşti - Siretul Vădeni 3-2 (2-1)
Ghioca (min. 1), Cazan (min 34), Gologan (min. 75) / Dumitru (min. 7, 88)
Sportul Chiscani - Avântul Mircea Vodă 6-0 (3-0)
Gheorghiţă (min. 17, 30, 33, 81), Zărnescu (min. 51), Negru (min. 88)
Voinţa Găiseanca - Viitorul Galbenu 2-2 (1-1)
Bădără (min. 9), Ciubotaru (min. 64) / Feraru (min. 16, 92)
Fortino Ianca - CS Făurei 5-0 (2-0)
Irimia (min. 4), S. Butiseacă (min. 33, 77), G. Ciucaşu (min. 50), Mladin (min. 90)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro