În acelaşi timp, preşedintele Poroşenko i-a mulţumit fostului premier australian pentru sprijinul său în apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei şi în realizarea reformelor necesare pentru dezvoltarea ei ca stat democratic. BBC notează că, în prezent, în cadrul consiliului consultativ internaţional pentru reforme, creat de Poroşenko, activează deja câţiva experţi străini. Aceştia au fost invitaţi de preşedintele ucrainean să ocupe şi funcţii oficiale. Astfel, fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili este în prezent guvernator al regiunii Odesa, iar rusoaica Maria Gaidar, fiica fostului premier şi economist liberal rus Egor Gaidar, ocupă postul de viceguvernator al aceleiaşi regiuni ucrainene.
Tony Abbott a părăsit postul de premier al Australiei la începutul acestei săptămâni după ce a pierdut şefia partidului de guvernământ (Partidul Liberal) în faţa colegului său Malcolm Turnbull. Abbott s-a opus ferm anexării Crimeii la Rusia, condamnând dur Moscova pentru alipirea acestei regiuni din sudul Ucrainei. În timpul mandatului său, Australia s-a alăturat sancţiunilor decise de Occident împotriva Rusiei, notează agerpres.ro.