Oficialii britanici nu au ştiut că Rangers va juca împotriva Unirii la Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Oficialii britanici nu au ştiut că Rangers va juca împotriva Unirii la Bucureşti

"Diplomaţii britanici au stricat planurile privind vizita lui Rangers în România, meci unde au avut loc ciocniri violente. Reprezentanţii Foreign Office din Bucureşti au încurcat numele echipei care urma să vină. Un oficial al ambasadei a crezut greşit că Celtic va evolua contra Unirii la 4 noiembrie. Într-un alt document s-a scris că se pregăteşte sosirea fanilor lui Motherwell. În alte documente oficiale se arată că reprezentanţii ambasadei nu au fost prezenţi la întâlnirile pentru pregătirea meciului de pe stadionul Steaua", scrie publicaţia britanică.

Sursa citată menţionează că un oficial din Bucureşti i-a trimis un e-mail unui coleg din Londra în ziua de după meci, în care a greşit şi ziua de disputare a partidei şi adversarul. "Presa scoţiană este interesată dacă ştim dacă au fost operate arestări sau dacă fani ai lui Celtic au fost spitalizaţi în Bucureşti, deşi meciul se dispută astăzi", era mesajul trimis. Într-un plan al ambasadei se arată că "oficialii consulatului britanic sunt disponibili 24 de ore din 24 pentru a-i ajuta pe fanii lui Motherwell", deşi acest meci se jucase cu mai multe luni în urmă.

Purtătorul de cuvânt al Ligii Suporterilor lui Rangers, Stephen Smith, a afirmat că încurcătura creată este "dovadă de lene sau incompetenţă".
Suporterii lui Rangers s-au confruntat cu stewarzii de la stadion timp de mai multe minute înainte de începerea reprizei secunde a meciului cu Unirea, terminat la egalitate, scor 2-2. UEFA a amendat clubul Rangers cu 20.000 de euro din cauza comportamentului violent al fanilor, iar Unirea a fost amendată cu 8.000 de euro pentru proasta organizare a meciului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro