Mergi la conţinutul principal
COMUNICAT DE PRESĂ

“Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” - premieră la Teatrul de Păpuși Brăila

Înainte ca iarna să-și scuture primii fulgi peste Brăila, vă invităm cu bucurie la premiera celui mai călduros și magic spectacol al sezonului, dedicat special copiilor!

Astfel, vă invităm la avanpremieră sâmbătă 29 noiembrie 2025 la ora 17:00 și duminică 30 noiembrie 2025 la ora 11:00 la premiera spectacolului “Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” – de Matei Vișniec. Adaptarea scenică, versurile și regia poartă semnătura lui Toma Hogea. Spațiul de joc, costumele și măștile ce poartă amprenta  scenografei Alina Dincă-Pușcașu, alături de  muzica originală a compozitorului Cári Tibor, întregesc concepția regizorală.      

Distribuția este următoarea: Petru Nistor, Ioana Popescu, Alexandra Mertoiu, Ștefan Șuta, Ștefana Niță Crainiciuc, Daniela Antonescu, Toni Gheorghe, Sofia Gabriela Cătrună, Iulian Gheorghe și Ionuț Strat.

“OMUL  DE  ZĂPADĂ CARE  VOIA  SĂ ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE, autor Matei Vișniec, ne propune un text plin de poezie, o incursiune, o «inițiere» a Omului de zăpadă, vis-a-vis de ființele cu care interacționează, și anotimpul primăverii, care prinde viață. Orice personaj întâlnit, pentru Omul de zăpadă, este o nouă provocare, este bucuria și șansa  de a-și exprima bunătatea, sentimentul Prieteniei și, mai mult decât atât, puterea Sacrificiului !!!

În viziunea regizorală și scenografică, această adaptare scenică propune un spectacol pentru toate vârstele, un spectacol într-o estetică modernă. Spectacolul se dorește a fi un Music Hall, cu păpuși și măști, o producție teatrală plină de inocență, lirism, suspans, poezie și multă emoție autentică.

Întâlnirea cu tânăra generație de actori, a fost o mare bucurie, a fost o împlinire, alături de  noua echipă de actori păpușari, dornici de a descoperi noi modalități scenice.

Spectacolul «OMUL DE ZĂPADĂ CARE VOIA SĂ ÎNTÂLNEASCĂ SOARELE», se dorește a fi un real succes, o premieră demnă de așteptările și exigențele publicului de azi, de toate vârstele.” -  a dorit să menționeze regizorul Toma Hogea.

Veniți să întâmpinăm iarna cu zâmbete, aplauze și inimile pline de emoție! Vă așteptăm.

Manager,

Daniela MIHOVICI

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro