Oprea a susţinut că în momentul în care UNPR a intrat la guvernare a fost conştient de greutăţile şi nemulţumirile pe care le va întâmpina, alegând astfel o cale a "responsabilităţii, şi nu pe cea a populismului". Liderul UNPR a susţinut că prin participarea formaţiunii sale a asigurat stabilitatea şi s-a evitat o catastrofă, reuşind ca alături de preşedintele Traian Băsescu să asigure garanţia plăţii salariilor şi a pensiilor.
El a avut un mesaj adresat celor "care au ieşit în stradă, dar şi celor de acasă". "Poate că unele lucruri ar fi putut fi făcute mai bune, poate că altele ar fi putut fi mai bine explicate. Românii spun un lucru: numai cine nu munceşte nu greşeşte. Noi, partidele din coaliţie, am muncit şi nu am fost ocoliţi de greşeli, ni le-am asumat şi încercăm să le remediem. Întrebarea care se pune astăzi este ce facem în continuare, dăm cu piciorul la tot ce am construit? Ducem ţara înapoi pe marginea prăpastiei? Românii au plătit deja costul crizei economice, şi au plătit din greu, dar îi punem acum să plătească şi costul unei crize politice pe care o doreşte opoziţia? Îi punem să suporte haosul?", a întrebat retoric Oprea.