Nu, nu vreau să cobor. Vreau doar o clipă de tihnă, în care să nu mai roiască atâtea întrebări în jurul meu. Vreau doar o pauză din carusel.
Mă năucește vremea asta, între 39 – 40 de grade, cu aer irespirabil și furtuni din ce în ce mai violente, am senzația că balansez permanent pe o sârmă, ca un jongler care își pierde tot mai mult iscusința în a-și găsi echilibrul. Câteodată mă mint cu suplimente cu calciu sau magneziu, altădată cu nu știu ce vitamine, dar efectul e scurt. Beau cât de multă apă pot, îmi amintesc de bunica: ”O să faci broaște în burtă!”.
Mă năucesc prețurile. De la săptămână la săptămână tot mai mari. Câteodată mă mint cu cantități mai mici, altădată fac rabat de la calitate. Efectul nu e cel așteptat. Banii se duc la fel de repede. Îmi amintesc de tata: ”Suntem prea săraci ca să ne zgârcim și să cumpărăm lucruri ieftine!”.
Mă năucește nesimțirea. Aproape mi-e greață să-i mai ascult cum vor ei să redreseze bugetul de stat. România e campioană la pierderile din TVA, deficitul este uriaș. Știm aproape la leu câți bani se pierd anual din necolectarea TVA, dar, ce să vezi!, nu știm cine sunt evazioniștii. Statul nu-i capabil (vorba vine!) să descopere frauda. Venise Boloș la un moment dat cu ideea să-i recompenseze pe denunțători... mai ceva ca în epoca de aur, când denunțul era considerat o datorie de onoare. Atât îi duce capul, în loc să se apuce serios de treabă, ”umblă după potcoave de cai morți”.
Tot Boloș vine și propune RO e-TVA. Pe principiul, ”la treabă se vede ce poate omul!”, sistemul propus a scos contabilii în stradă. Cuvântul de ordine este haos. Simt un mediu financiar și de business tot mai vulnerabil.
Mă năucește nepăsarea. După prima probă de bacalaureat, unii copii au așteptat și 2 ore ca să li se scaneze lucrarea. Explicația - au scris prea mult! Pe bune? Copiii aceștia aveau a doua zi un alt examen. Vorba aceea: ”doar răbdarea te face să înduri mai lesne tot ce nu poți schimba!”.
Și lista ar putea continua, trăim vremuri tare ciudate, dar, mai ales, absurde. Pare că fiecare zi aduce cu sine noi exemple de ineficiență și lipsă de responsabilitate în gestionarea problemelor. De la birocrație sufocantă și decizii politice controversate, până la lipsa de transparență și justiție inechitabilă, societatea se confruntă cu provocări uriașe.
Dar, peste toate acestea, mă înspăimântă viitorul. Dominate de interminabile certuri politice, alegerile, așa cum sunt prezentate acum, mă îngrijorează. E clar că le-a rămas ciolanul prea mic, așa că nu au nicio jenă în a transforma procesul electoral într-un spectacol de egoism și interese personale.
Totul pare să fie lipsit de sens și de un rost pentru noi, cetățenii. Observ doar calcule și strategii menite să le servească interesele. Noi nu părem deloc incluși în această ecuație – se vede până și în datele propuse pentru scrutin. De aceea, simt o țară tot mai vulnerabilă, cu un viitor tot mai incert. Numele vehiculate drept posibili candidați la președinție, vorba lui Băsescu, ”ne arată că batem câmpii cu toții”.
Simt că nu am niciun punct stabil sau clar de referință. Iar asta face întregul carusel și mai copleșitor, și mai confuz.
Până nu demult spuneam, trăim vremuri grele. Astăzi spun: trăim vremuri absurde. Iar pentru a depăși asta, nu s-a inventat încă niciun supliment.
Opriți acest carusel al absurdului! Mascarada asta numită alegeri mă năucește. Nu știu cu ce să mă mint!
