Ordonanţa privind «furtul primarilor», în atenţia Europei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ordonanţa privind «furtul primarilor», în atenţia Europei

Face ce face Guvernul Ponta şi din nou scandalizează Europa, cu o măsură politică, fără precedent. Modificarea unei legi prin ordonanţă de urgenţă în preajma alegerilor este o decizie nepotrivită din punct de vedere politic, a precizat, ieri, liderul PPE, Joseph Daul, referindu-se la intenţia Guvernului român de a adopta o OUG prin care primarii să-şi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul.
"Sunt îngrijorat de recentul anunţ al Guvernului (român) privind posibila modificare a legii privind aleşii locali", a scris, pe Twitter, liderul popularilor europeni.
"Modificarea unei legi prin ordonanţă de urgenţă în perioada alegerilor este nepotrivită din punct de vedere politic", a mai precizat Joseph Daul.
Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă prin care aleşii locali vor avea posibilitatea, timp de două săptămâni, să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul.

Migraţia politică, legiferată pentru două săptămâni

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, la Suceava, că în prezent foarte mulţi aleşi locali activează pentru alte partide şi propune ca pentru o perioadă de două săptămâni să existe posibilitatea ca aleşii locali să îşi aleagă partidul fără să îşi mai piardă mandatul, precizând că este necesară o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, luni, referindu-se la OUG propusă de vicepremierul Liviu Dragnea prin care li se permite aleşilor locali să îşi aleagă partidul fără a-şi pierde mandatul, că este necesară deblocarea autorităţilor locale şi ieşirea din minciună şi ipocrizie.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a susţinut că adoptarea unui astfel de proiect ar fi o eroare, pentru că ar aproba migraţia politică.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat, ieri, că liberalii vor ataca în instanţă, în contencios administrativ, ordonanţa de urgenţă care ar permite traseismul politic al primarilor, cu solicitarea suspendării actului normativ şi sesizării Curţii Constituţionale.

Până şi UDMR este reticent

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, că ACL va informa toate ambasadele în legătură cu "acţiunea absolut antidemocratică a PSD şi a premierului Victor Ponta de a elabora o ordonanţă care să dea posibilitatea aleşilor locali să aleagă în două săptămâni din ce partid să facă parte".
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, ieri, că nu s-a discutat în coaliţia de guvernare despre proiectul de OUG privind posibilitatea primarilor de a opta pentru un partid politic, precizând că, personal, este "reticent la o astfel de iniţiativă" şi că migraţia politică este o boală.
"Nu am discutat în coaliţie acest lucru, săptămâna trecută ne-am întâlnit înaintea şedinţei de guvern, peste o oră ne întâlnim din nou şi aştept să fie o discuţie. Eu sunt, în principiu, reticent faţă de o astfel de iniţiativă, dar dacă există argumente, putem discuta, nu e o problemă", a declarat liderul UDMR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro