• în județul Brăila se cultiva orez, în urmă cu 30 de ani, pe circa 17.000 hectare, asigurându-se cam 20% din necesarul de consum al României • orezăriile erau amenajate pe terenuri sărăturate, care nu pot fi folosite pentru alte culturi • între timp, amenajările orezicole din județul nostru au rămas în paragină, iar terenurile respective sunt lăsate pradă deșertificării, în loc să fie valorificate economic • câțiva specialiști ai Stațiunii de Cercetări Brăila continuă, însă, să pledeze pentru revitalizarea culturii de orez • pe un câmp experimental din zona Polizești, aceștia au obținut în ultimii ani soiuri noi, capabile să ofere producții record • cercetătorii brăileni au elaborat o strategie de relansare (poate fi consultată aici) a culturii de orez care, dacă ar fi pusă în practică de factorii de decizie, ar putea da o șansă nu doar județului Brăila ci și altor zone din țară unde încă mai există amenajări orezicole ce ar putea fi reabilitate relativ repede, dacă s-ar investi inteligent
Judeţul Brăila era recunoscut cândva pentru cea mai mare amenajare orezicolă din ţară: cea de la fostul IAS (Întreprinderea Agricolă de Stat) Stăncuţa, înfiinţată în 1950, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare, secondată fiind de orezăria de la IAS Baldovineşti, cu 3.000 de hectare. Cu timpul, îndeosebi după 1980, Brăila a ajuns la circa 17.000 ha orezării, care asigurau 20% din consumul de orez al României. Tot aici, producția era susținută de dezvoltarea cercetării în domeniul acestei culturi, prin Câmpul Experimental de la Polizeşti, al Stațiunii de Cercetări Brăila, cu profil unic în cercetarea agricolă a ţării.
Din păcate, după 1990, a început declinul și în acest domeniu. Orezăriile au rezistat până în 1999, ba chiar la Stăncuţa a avut loc un reviriment, prin exploatarea modernă a terenului şi obţinerea de rezultate notabile de către un investitor italian. Au fost, însă, și alți străini veniți tot aici, care au urmărit doar obţinerea de profit, inclusiv cu încălcarea legii. Şi astfel s-a ajuns la renunțarea cultivării orezului la Stăncuța, la fel cum s-a întâmplat și cu restul orezăriilor din judeţ. Principalul motiv invocat, atunci, în anii 2000, era legat de faptul că apa pentru irigat era foarte scumpă, însă au fost şi alte cauze care au condus la această situaţie dramatică, asupra căreia vom reveni.
La ora actuală, România importă 80% din orezul de consum. Asta în condiţiile în care un român consumă 4 kg orez pe an, necesarul la nivel național fiind deci de circa 75.000 de tone, uşor de asigurat prin cultivarea celor 59.000 de hectare amenajate cândva la noi în ţară. Acum găseşti orez în magazine numai din import, la preţuri cuprinse între 4-6-8 lei/kg, şi chiar… 22 lei/kg, din Vietnam si alte țări. Gospodinele au păreri diferite despre orezul din import privind raportul preţ/calitate, iar diverse interese şi pauperizarea populaţiei obligă cumpărătorul să aleagă ce este nesperat de ieftin şi nu mereu bun de gătit.
De ce orezării în Bărăganul brăilean?
Cercetări asidue, desfăşurate încă din anii '50, cu implicarea unor mari personalităţi şi instituţii de cercetare din Bucureşti, dar şi a Stațiunii de Cercetări din Brăila, au dus la concluzia că fenomenul sărăturării şi sărăcirii solului, mereu în extindere, a determinat scoaterea din circuitul agricol a mari suprafeţe de teren aflate în sud-estul României. Fenomenul nu putea fi combătut decât prin cultivarea orezului, mai ales în zona de luncă, având aproape o sursă permanentă de apă. De asemenea, extinderea culturii de orez include refacerea ecologică a zonelor degradate, prin reabilitare şi chiar includerea culturilor în ariile protejate, pentru creşterea şi conservarea biodiversităţii.
Tradiţia cultivării orezului a început la Brăila încă din 1905, când, de la Pitulaţi, Cuza Vodă şi până la Vameşu, Corbu Vechi etc se folosea apa din Siret şi Buzău. Totodată, în zona industrială portuară a Brăilei, lângă fosta moară Lykiardopoulos, exista “Rizeria Română”, cu zeci de angajați, unde se prelucrau si exportau 24 vagoane de orez/zi, din producția locală, dar și adus din Japonia sau India. Între timp, orezăriile din Bărăgan au dispărut, iar fosta rizerie din Brăila, cu instalaţiile sale de decorticat, împachetat etc – este o ruină. În ţară, se mai cultivă orez pe cca 2.500 ha, la Giurgeni şi Găneasa, de la cele aproape 60.000 câte erau înainte de 1990.
Si totuşi, cercetarea nu a înclinat steagul! Soiuri noi, cu producții record
Sunt speranțe că această cultură ar putea fi revigorată. Veștile bune vin dinspre Câmpul Experimental de la Polizeşti, aflat în structura Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare Agricolă (SCDA) Brăila care, cu o mână de oameni (specialişti şi cercetători), având mereu şi sprijinul IAS Stăncuţa, au depăşit şi rezolvat tot felul de probleme, cu scopul principal de a perfecționa tehnologia de cultivare și de a realiza soiuri de orez tot mai performante şi adaptate la condiţiile sărăturării solurilor, schimbărilor dramatice de climă din ultimii ani. Să nu uităm că orezul reprezintă hrana de bază pentru 66% din populaţia globului, iar în România ar trebui revitalizată această cultură.
Orezarii din ţară ştiu deja de performanţele şi avantajele renumitului soi Polizeşti 28 (care reprezenta 70% din total suprafață cultivată pe țară) şi seria care i-a urmat, iar acum pot afla de noile soiuri din seria ROKO (România – Coreea), obţinute prin combinarea formelor parentale, coreene românești și turcești. Colaborarea cu cercetătorii asiatici (din perioada 2014-2022), şi rezultatele la care s-a ajuns se pot înscrie la capitolul “recorduri naţionale” ale CE Polizeşti; prin caracteristicile specifice ale orezului: randament de prelucrare, genetică superioară; rezistenţă la boli, cădere şi scuturare; toleranţă la variațiile de temperatură etc. De apreciat este şi faptul că un număr de șase soiuri au fost deja omologate, inclusiv pentru producţiile record obţinute în condiţii de cercetare, de circa 8-9 tone/ha, şi chiar 11,6 – 12,5 sau 13,3 tone/hectar.
Argumente în favoarea strategiei elaborate de specialiștii brăileni
Cuprinzând 35 de pagini, această strategie ne-a fost transmisă de către reputatul inginer şi cercetător ştiinţific Ionel Ivan, şeful Câmpului Experimental (CE) de la Polizeşti. Acesta, împreună cu dr. ing. Daniela Trifan, dr. Alin Ghiorghe şi asc. Elena Ivan au întocmit amintita strategie pe baza a numeroase cercetări, experienţe, studii comparative, analize de laborator desfăşurate de-a lungul anilor, în condiţii nu de puţine ori vitrege, dar aplicând diverse tehnologii pe cele 10 hectare ale CE Polizeşti, spre a oferi cultivatorilor de orez cele mai performante soiuri şi linii de orez,
Specialiștii brăileni au făcut publică această strategie pe site-ul Stațiunii de Cercetare și speră ca ea să fie parcursă de factorii decidenţi judeţeni sau cei de la Minister, Guvern sau Parlament. Argumentele specialiștilor Câmpului Experimental de la Polizeşti, de relansare a producţiei de orez în România, sunt demne de toată atenţia.
Astfel, aceștia punctează că avem, la nivel național, amenajări orizicole pe 59.500 hectare, concepute să fie alimentate cu apă din Dunăre și râurile adiacente. Apa de alimentare a orezăriilor, la prima treaptă de pompare, este gratuită. Societățile care au cultivat cu orez aceste terenuri sunt dotate cu tractoare si utilaje de ultimă generație specifice culturii de orez, au uscătoare, depozite pentru producția de orez. Încă mai există personal specializat pentru cultura orezului.
La capitolul Oportunități, se subliniază că orezul este singura cultură care poate valorifica superior și economic terenurile sărăturate și slab productive. Trebuie înţeles că amenajările orizicole sunt terenuri special amenajate pentru cultura orezului și orezul este considerată planta principală pentru care s-a amenajat terenul, iar celelalte culturi trebuie să fie subordonate cerințelor lui. Iar în condițiile încălzirii globale, cultura orezului se poate extinde pe încă 100.000 ha din Lunca Dunării, iar astfel, din importator de orez, România poate deveni exportator.
Fără revigorarea acestei culturi, în condițiile încălzirii globale, necultivând cu orez, terenurile din amenajările orezicole se pot resaliniza, iar societățile care au concesionat aceste terenuri de la Agenția Domeniilor Statului le pot abandona.
Pentru reabilitarea orezăriilor se impun următoarele măsuri: fertilizanții care se folosesc la cultura orezului în UE să poată fi folosiţi și în România; refacerea infrastructurii din fostele orezării (acolo unde au fost distruse canalele de aducțiune); asigurarea cu forţă de muncă calificată şi specialişti în domeniu; capacităţi de sortare, decorticare şi valorificare a orezului decorticat; asigurarea gamei complete de maşini şi utilaje moderne, specifice orezăriilor etc.
Evident că discuţiile şi hotărârile luate trebuie să includă şi opiniile fermierilor, ale oamenilor de afaceri și instituţiilor din subordinea Ministerului Agriculturii.
Inclusiv cojile de orez pot avea valoare economică
Este ştiut că aceste coji conţin peste 90% siliciu, neputând fi folosite ca aşternut în zootehnie, îngrăşământ etc. Ele au acoperit ani de zile terenurile, canalele de desecare, dând de furcă şi Gărzii de Mediu. Trebuie reamintită, totuși, invenţia inginerului brăilean Traian Mânăstireanu (medaliată cu aur la Târgul Internaţional de Inventică de la Geneva) prin care s-a reuşit experimental obţinerea de plăci aglomerate din coji de orez şi resturi din lemn de la PAL Brăila. Produsul realizat la sfârșitul anilor '90 avea o mare duritate/rezistenţă la eforturi mecanice, rupere şi înşurubare, la umiditate, economisirea de material lemnos, în industria mobilei şi de construcţii etc. S-au interesat atunci de PALCO ţările cultivatoare de orez, însă, printr-un concurs de împrejurări, nici România nu a mai putut aplica invenţia respectivă. Ceea ce nu înseamnă că trebuie renunţat la ideea utilizării în diferite domenii a cojilor de orez: ca termoizolant, la izolare fonică, în amestec cu betonul sau asfaltul etc - aici rolul principal avându-l cercetarea ştiinţifică românească. Care, la rândul ei trebuie scoasă din colapsul în care se află.
