Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Să iubim natura”, cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Tot umblând prin frumoasele zone sălbatice din județul nostru, nu de puține ori am văzut pelicani zburând și inspectând bălțile, în căutare de hrană.
În țara noastră pot fi observate două specii de pelican: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și pelicanul creț (Pelecanus crispus). În județul nostru, personal, nu am observat decât pelicanul comun, dar știu că vine și pelicanul creț, din fotografiile postate pe internet de ornitologi și nu numai. Aceste două specii fac parte din Ordinul Pelecaniformes – familia Pelecanidae.
Speciile înrudite cu aceștia sunt corbii de mare (familia Sulidae) și cormoranii (familia Phalacrocoracidae) din care fac parte corbul de mare (Morus bassanus), cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), cormoranul mic (Microcarbo pygmeus), cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis).
În zona județului nostru pelicanii nu cuibăresc. Aici putem întâlni doar exemplarele care nu se împerechează din diferite motive, migrând după hrană.
Din speciile prezentate mai sus, doar două cuibăresc efectiv în județul Brăila: cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) și cormoranul mic (Microcarbo pygmeus).
Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) este o specie de pelican de talie mare, cu dimorfism sexual redus, femela având dimensiuni mai mici decât ale masculului.
Specia are o distribuție fragmentată pe tot arealul, fiind prezentă din sud-estul Europei până în estul Kazahstanului și nordul Indiei, precum și în Africa Sub-sahariană. Iernează în Africa și în sud-vestul Asiei. În România cuibărește în Delta Dunării, într-o singură locație (colonie).
Unii indivizi izolați rămân în România și în timpul iernii.
Specia preferă în perioada de cuibărit zonele umede cu ape dulci sau salmastre și habitate palustre extinse, cum sunt lagunele, deltele și zonele mlăștinoase.
Este o specie ihtiofagă, consumând în principal ciprinide. Se hrănește de cele mai multe ori în grupuri, în ape cu adâncime mică.
Cea mai mare colonie de cuibărire a pelicanilor comuni din Europa se află în Delta Dunării, pe Lacul Hrecisca.
Populația cuibăritoare din România este estimată la 4100 - 4480 perechi, tendința populațională fiind stabilă.
Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) este o specie de cormoran de talie mare, ce nu prezintă dimorfism sexual. Penajul general este negru cu reflexii metalice, coada este lungă, ciocul lung, masiv, deschis (gri), cu o pată portocaliu-gălbuie la bază, iar gâtul este gros și lung.
În România specia cuibărește în special în zonele umede ale regiunilor joase din est și sud-est (mai ales Delta Dunării și cursurile râurilor mari) și izolat în rest. În perioada de iarnă se dispersează și poate fi observată în numere variabile pe majoritatea suprafețelor acvatice. Ocazional, în perioadele de iarnă cu temperaturi scăzute, se pot observa aglomerații temporare pe cursurile râurilor din zonele locuite (rămase dezghețate).
Cormoranul mare cuibărește în România, fiind o specie sedentară.
Cuibărește în zone umede aflate la altitudini mici, de obicei cu suprafață mare, reprezentate de un mozaic de lacuri, cursuri de râu cu ape line asociate cu zone mlăștinoase(cu stuf), preferând pentru cuibărire arborii/arbuștii încorporați în vegetația palustră, precum și suprafețele cu stufărișuri. În afara perioadei de cuibărire se dispersează foarte mult și poate apărea în majoritatea corpurilor de apă din zona de distribuție (în perioada de iarnă se aglomerează mai ales pe sectoarele de râu rămase dezghețate).
Este o specie predominant ihtiofagă. Consumă pești de dimensiuni medii, de obicei în intervalul 10 - 20 de centimetri lungime, dar atacă și pești mai mari. Dimensiunea prăzii variază o dată cu temperatura apei, iarna consumând pești de dimensiuni mai mari. Se hrănește solitar sau în grupuri, prin urmărirea activă a prăzii. Adesea se asociază la hrănire cu alte specii (precum pelicanii). Suplimentar consumă și alt tip de hrană, precum crustacee, amfibieni etc.
Cormoran mic (Microcarbo pygmeus) este o specie de cormoran de talie mică, ce nu prezintă dimorfism sexual. Penajul general este negricios cu reflexii verzui-bronz, coada este lungă, ciocul scurt, iar gâtul este gros și scurt.
În România cuibărește fragmentat de-a lungul cursului Dunării și în Delta Dunării, dar și în câteva locuri izolate în Câmpia de Vest și Transilvania. Populațiile cuibăritoare mai la nord coboară iarna în partea sudică a distribuției.
Specia cuibărește în România, fiind sedentară.
Preferă zonele umede aflate la altitudini mici, cum sunt lacurile, cursurile de râu cu ape line și deltele, alegând pentru cuibărire arborii/arbuștii încorporați în vegetația palustră, precum și suprafețele cu stufărișuri. În afara perioadei de cuibărire este mai puțin pretențios și poate apărea în majoritatea corpurilor de apă din zona de distribuție.
Este o specie ihtiofagă. Consumă pești de dimensiuni mai mici, până la 15 cm, cu greutăți medii de 15 g, de obicei din familia Cyprinidae. Se hrănește solitar sau în grupuri mici, prin urmărirea activă a prăzii.
Este o specie de cormoran de interes comunitar din România (specie Natura 2000), pentru conservarea căreia statele membre ale Uniunii Europene au desemnat anumite arii de protecție (SPA - Special Protection Areas / Arii Speciale de Protecție Avifaunistică).
Putem vedea cele două specii de cormorani mai peste tot pe unde există o baltă în județul nostru, sau chiar pe Dunăre. Cuibăresc în colonii în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei dar și punctal, în alte locații, în număr mai mic.
Sursa de informare:
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/172/pelican-comun-pelecanus-onocrotalus
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/169/cormoran-mare-phalacrocorax-carbo
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/171/cormoran-mic-microcarbo-pygmaeus