Pachetul serviciilor medicale de bază, aprobat de Guvern | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pachetul serviciilor medicale de bază, aprobat de Guvern

Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), Executivul a aprobat, prin aceeaşi hotărâre de guvern, pachetele de servicii medicale de bază şi minimal, precum şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru 2014-2015. Prin acest proiect de act normativ, în conformitate cu angajamentele asumate prin Programul de Guvernare şi în cadrul acordului cu instituţiile financiare internaţionale, se propune redefinirea pachetului minimal de servicii medicale şi pachetului de servicii de bază, precizează MS.
Deşi noul pachet de bază va intra în vigoare la 1 iunie, medicii de familie brăileni au încă nelămuriri cu privire la unele aspecte şi aşteaptă precizări odată cu publicarea normelor. "Pachetul de bază nu a mai suferit modificări în ultimul timp, iar nelămuririle noastre sunt aceleaşi ca în urmă cu câteva luni, deoarece în diverse situaţii se face trimitere la norme care încă nu au apărut. Aşteptăm publicarea în Monitorul Oficial a normelor şi a Contractului-cadru, pentru a clarifica toate aspectele", ne-a declarat dr. Viorica Naumov, preşedintele Societăţii Medicilor de Familie Brăila. Printre necunoscute se numără modul în care se vor acorda consultaţiile multidisciplinare, cum se vor elibera reţetele, dar şi cum va putea fi convinsă populaţia să vină la controlul preventiv periodic.
Cert este că noul pachet de bază prevede vizite periodice la medicul de familie, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor. Astfel, toate persoanele asimptomatice cu vârsta între 18 şi 39 ani vor merge la medic o dată la 3 ani, iar pentru cele depistate cu risc înalt, consultaţiile preventive de evaluare se vor acorda anual. Toate persoanele asimptomatice cu vârsta peste 40 ani se vor prezenta la medic anual.
În ceea ce priveşte asistenţa medicală primară, atât în pachetul minimal cât şi în pachetul de bază pentru supravegherea gravidei s-a introdus şi testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, în plus faţă de testarea HIV. De asemenea, în pachetul de bază au fost introduse consultaţii de monitorizare activă, prin plan de management integrat, pentru boli cardiovasculare, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă şi boala cronică de rinichi.
În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice şi terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigaţii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie de internare în spital. Nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de homeopatie şi fitoterapie (aceste servicii pot face obiectul asigurărilor private).
Pentru protecţia şi asigurarea accesului la servicii medicale în ambulatoriu pentru asiguraţi a fost însă revizuită lista investigaţiilor medicale paraclinice din pachetul de bază, fiind introduse o serie de investigaţii noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/segment, testosteron etc.
Tot în pachetul de servicii de bază se regăsesc, la capitolul serviciilor stomatologice, consultaţii, servicii profilactice, tratamente protetice şi ortodontice precum şi alte tratamente, inclusiv serviciile de medicină dentară de urgenţă. În pachetul minimal pentru neasiguraţi se regăsesc serviciile de medicină dentară de urgenţă. Acest pachet va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015.
În contextul prevenţiei la nivelul sistemului medical prespitalicesc, care ar duce la scăderea numărului de internări, MS precizează că a fost mărită finanţarea pentru asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, pentru specialităţile clinice şi paraclinice.
"Pentru asigurarea sustenabilităţii implementării pachetelor de servicii medicale a crescut finanţarea pentru segmentul de asistenţă medicală primară şi ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice şi paraclinice, astfel încât acestea să furnizeze servicii medicale în regim ambulatoriu, la costuri reduse faţă de cele acordate în regim de spitalizare, concomitent cu degrevarea spitalelor, prin reducerea internărilor", arată MS.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro