Mi s-au propus citeva romane spre publicare. Romanesti. Dar si unul in limba engleza scris de doi autori cunsocuti cititorilor romani, unul al unei scriitoare din Ucraina...
Ar trebui sa ma simt bine. inseamna ca editura, colectia in care apar carti F&SF e cunoscuta, si nu numai pe plan intern. Asta am aflat-o si dupa recent incheiatul tirg de carte de la Frankfurt, unde multi agenti si editori anglo-saxoni stiau de noi.
Si totusi...
Imi amintesc de multi autori care asteapta cu lunile un raspuns din partea editurilor. imi amintesc de altii carora le-au stat cartile cu anii prin diverse sertare inainte sa le apara (de obicei la alta editura). Cel mai proaspat exemplu este cel al lui Nick DiChario, scriitor american, nominalizat de doua ori la premiile Hugo si o data la World Fantasy pentru povestirile lui. Primul lui roman, care tocmai a aparut la sfirsitul lui august (A Small and Remarcable Life) a asteptat (nu pasiv, pentru ca autorul l-a tot rescris) timp de 14 ani pina sa fie pubicat. Asta o fi regula?
Nu cred. Mai ziceam cindva ca publicarea unei carti tine si de noroc.
Ma introc la cei care asteapta un raspuns din partea mea. Cind e vorba de o editura mica spre medie, lucrurile sint complicate, pentru ca nu exista suficient personal (redactori) care sa se ocupe si de cartile care se tiparesc, si de propunerile care vin.
Eu am tot aminat sa citesc unele dintre manuscrisele primite, pe altele le-am citit, unele au fost si acceptate (citeva au si aparut deja).
Problema de care m-am lovit in ultimele zile este aceasta: cind un roman al unui debutant (foarte tinar) este prea bun ca sa nu fi auzit niciodata de el, e scris mult prea bine pentru lipsa de experienta a autorului... ce-i de facut? Cum sa nu devii paranoic, gindindu-te ca poate e o farsa, o capcana pe care ti-o intind "prietenii"? Mai ales cind ai mai patit-o...
Cu vreo zece ani in urma am primit la un concurs pe care-l jurizam un text... Excelent! Numai ca... cu alti zece ani in urma, il citisem in revista Secolul 20. Era un fragment dintr-o carte care, ulterior, a si fost publicata la o editura cu nume de la noi. Puteam sa nu fi citit textul. Puteam sa nu-l fi tinut minte. Am avut noroc atunci. Am gasit exemplarul din revista, l-am comparat cu textul primit... Dar azi? Cind lumea are acces la mult mai multe titluri? Cum sa scapi de capcana asta? Un om nu poate citit tot ce apare, e clar. Si atunci?
Dar stiti cum se spune: numai pentru ca esti paraoic nu inseamna ca nu te urmareste nimeni.
Asa ca... citesc mai departe din sertarul cu manuscrise, primesc in continuare altele. Pe unele dintre ele le voi publica.
Ar trebui sa ma simt bine. inseamna ca editura, colectia in care apar carti F&SF e cunoscuta, si nu numai pe plan intern. Asta am aflat-o si dupa recent incheiatul tirg de carte de la Frankfurt, unde multi agenti si editori anglo-saxoni stiau de noi.
Si totusi...
Imi amintesc de multi autori care asteapta cu lunile un raspuns din partea editurilor. imi amintesc de altii carora le-au stat cartile cu anii prin diverse sertare inainte sa le apara (de obicei la alta editura). Cel mai proaspat exemplu este cel al lui Nick DiChario, scriitor american, nominalizat de doua ori la premiile Hugo si o data la World Fantasy pentru povestirile lui. Primul lui roman, care tocmai a aparut la sfirsitul lui august (A Small and Remarcable Life) a asteptat (nu pasiv, pentru ca autorul l-a tot rescris) timp de 14 ani pina sa fie pubicat. Asta o fi regula?
Nu cred. Mai ziceam cindva ca publicarea unei carti tine si de noroc.
Ma introc la cei care asteapta un raspuns din partea mea. Cind e vorba de o editura mica spre medie, lucrurile sint complicate, pentru ca nu exista suficient personal (redactori) care sa se ocupe si de cartile care se tiparesc, si de propunerile care vin.
Eu am tot aminat sa citesc unele dintre manuscrisele primite, pe altele le-am citit, unele au fost si acceptate (citeva au si aparut deja).
Problema de care m-am lovit in ultimele zile este aceasta: cind un roman al unui debutant (foarte tinar) este prea bun ca sa nu fi auzit niciodata de el, e scris mult prea bine pentru lipsa de experienta a autorului... ce-i de facut? Cum sa nu devii paranoic, gindindu-te ca poate e o farsa, o capcana pe care ti-o intind "prietenii"? Mai ales cind ai mai patit-o...
Cu vreo zece ani in urma am primit la un concurs pe care-l jurizam un text... Excelent! Numai ca... cu alti zece ani in urma, il citisem in revista Secolul 20. Era un fragment dintr-o carte care, ulterior, a si fost publicata la o editura cu nume de la noi. Puteam sa nu fi citit textul. Puteam sa nu-l fi tinut minte. Am avut noroc atunci. Am gasit exemplarul din revista, l-am comparat cu textul primit... Dar azi? Cind lumea are acces la mult mai multe titluri? Cum sa scapi de capcana asta? Un om nu poate citit tot ce apare, e clar. Si atunci?
Dar stiti cum se spune: numai pentru ca esti paraoic nu inseamna ca nu te urmareste nimeni.
Asa ca... citesc mai departe din sertarul cu manuscrise, primesc in continuare altele. Pe unele dintre ele le voi publica.
