Parcarea de la Măraşu, de 2,5 miliarde lei vechi, a primit girul CJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parcarea de la Măraşu, de 2,5 miliarde lei vechi, a primit girul CJ

Încă patru primari ai unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au primit, recent, bani pentru a realiza proiecte investiţionale în parteneriat cu CJ Brăila. Este vorba despre o sumă totală de 1.042.220 lei, care s-a împărţit către proiectele primarilor Fănel George Chiriţă (PSD) - oraşul Ianca, Marian Iconaru (PSD) - comuna Ulmu, Gicu Davidescu (PNL) - comuna Tichileşti şi Nicolae Niţescu (PNL) - comuna Măraşu. Interesant de precizat în privinţa proiectului investiţional "Amenajare parcare în centrul civic al comunei Măraşu" este faptul că deşi la şedinţa ordinară a CJ din luna august a stârnit un real scandal între consilierii PSD şi PNL pe tema sumei destul de piperate de 251.938 lei, de această dată a trecut fără probleme, chiar cu unanimitate de voturi. Prezent în sală, primarul Nicolae Niţescu le-a explicat consilierilor că nu este vorba doar despre o simplă parcare, aşa cum s-a înţeles data trecută, ci de o reamenajare complexă a centrului civic al comunei, fapt care justifică aproximativ 126.000 lei, cofinanţaţi de la bugetul judeţului. "Proiectul este mult mai complex faţă de ceea ce a prezentat domnul viceprimar al comunei Măraşu, în şedinţa trecută a CJ Brăila. Este vorba de o parcare şi o sistematizare a centrului civic al comunei Măraşu. În plus faţă de acea platformă betonată, care reprezintă parcarea, noi vrem să dăm un aspect cu totul diferit faţă de ceea ce există în momentul de faţă", a afirmat Niţescu, cu precizarea că a introdus la mapa proiectului mult mai multe detalii tehnice faţă de dezbaterea din luna precedentă.

Liberalii au militat pentru mai mulţi bani la o comună cu conducere PSD

Odată cu aprobarea cofinanţării proiectului privind parcarea din Măraşu, au mai fost dezbătute alte trei investiţii. Prima dintre acestea se referă la lucrări de îmbrăcare asfaltică a străzii Tudor Arghezi din localitatea Tichileşti. Primăria comunei a alocat 107.000 lei, iar CJ Brăila a plusat încă 112.300 lei, cu aprobarea membrilor miniparlamentului judeţean. Trebuie punctat, însă, că în cazul proiectului investiţional propus de comuna Ulmu privind asfaltarea străzii Unirii, consilierii PNL şi PSD s-au contrat în privinţa alocării sumei. Concret, comuna Ulmu a alocat 1.100.000 lei pentru realizarea acestui obiectiv, în timp ce CJ Brăila a pus la bătaie doar 500.000 lei. După votarea şi aprobarea proiectului, primarul Marian Iconaru s-a plâns că valoarea totală a investiţiei este mult mai mare (2.526.070 lei inclusiv TVA) şi că nu va putea să finalizeze proiectul până la finele anului în cazul în care nu i se oferă o sumă egală cu cea alocată de Consiliul Local Ulmu. În acest context, consilierul liberalul Vasile Cortez a cerut în mod expres ca suma cerută de primarul PSD-ist să fie suplimentată de către CJ Brăila, însă fără succes. Preşedintele interimar al CJ, Viorel Mortu, a punctat că suma solicitată este mult prea mare şi că depăşeşte cu mult ajutoarele băneşti pe care judeţul le-a dat altor comune care au avut proiecte. De asemenea, ţinând cont de faptul că proiectul fusese deja votat, i-a cerut primarului să realizeze până la finele anului cât de mult va putea cu suma alocată.

Planuri pentru campusuri şcolare

Tot în unanimitate s-a aprobat şi cofinanţarea de către CJ Brăila a investiţiei "Extindere corp clădire principală P^1 din cadrul proiectului reabilitare, extindere şi modernizare Campus Şcolar Nicolae Oncescu, oraşul Ianca". În acest caz, Ianca a alocat suma de 101.317 lei, în timp ce CJ Brăila a avut o contribuţie de 303.951 lei. Însă nu poate fi trecut cu vederea faptul că proiectul propus de Ianca a avut, iniţial, finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Primarul Fănel Chiriţă le-a explicat consilierilor că până în prezent nu a primit niciun leu, prin urmare a reziliat contractul şi a cerut cofinanţare din partea CJ Brăila. "Sunt câteva campusuri şcolare începute de şapte sau opt ani. Ministerul nu este dispus să mai aloce - şi de destulă vreme nu a alocat -, bani pentru aceste proiecte. Am considerat că este cazul să încheiem şi să ne asumăm răspunderea la nivelul Primăriei şi al CJ-ului să continuăm aceste proiecte. Sunt trei astfel de campusuri: două cu o situaţie limpede, pe care o putem rezolva - anul viitor cred că se finalizează totul - mă refer la Ianca, cu sala de sport şi la Campusul de la Liceul Pedagogic, ce va fi realizat împreună cu Primăria Brăila. Urmează ca proiectul privind Liceul Agricol - care este cel mai tulbure ca formă de gestionare a fondului de acolo -, să se încheie poate până în primăvară", a declarat Viorel Mortu. Consilierul liberal Vasile Cortez a solicitat un răspuns şi în privinţa posibilităţii de cofinanţare de către CJ a unui proiect privind asigurarea de apă potabilă în comuna Cireşu, aflat într-o situaţie similară cu Ianca, la capitolul finanţare stopată de la nivel ministerial. "Câtă vreme Primăria din Cireşu nu are forme de reziliere a finanţării... Asta e legea", a replicat Viorel Mortu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro