Parlamentar, caut fraieri care să mă voteze din nou | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Parlamentar, caut fraieri care să mă voteze din nou

Problema este că actualul deputat PSD Cristian Rizea nu a precizat în ce oraş/judeţ vrea să candideze. Din câte ştiu, nen'su Stancu nu-l mai vrea la Brăila. De fapt, pe cine vrea Stancu decât pe sine însuşi? Dar, în fine, asta-i altă poveste. Revenind, în ce colegiu electoral crede dl. Rizea că poate atrage masele de alegători la vot, astfel încât el să câştige un nou mandat de parlamentar? Pe bune, cu ce s-a remarcat Rizea, din 2008 încoace, de când a ajuns mare deputat de Brăila? Oficial, Rizea îi reprezintă pe nişte brăileni din mediul rural (nu mai ştiu exact colegiul în care el a fost ales), dar de patru ani încoace se laudă în presă doar cu acţiunile pe care el le-a întreprins în diaspora, adică pentru românii aflaţi în străinătate. Aproape săptămânal citesc că deputatul Rizea a mai înfiinţat o filială PSD în nu ştiu ce oraş din Europa. Nu ar fi nicio problemă dacă Rizea ar face acest lucru în timpul său liber, după ce termină serviciul public de deputat. Problema este că Rizea face o muncă de partid, în folosul PSD, în calitate de deputat, după care se laudă că uite, frate, cât de tare s-a strofocat el, pentru românii de pretutindeni.
Nu mai este mult până la alegerile parlamentare. Chiar vreau să îl aud pe Rizea dezvăluind în ce colegiu/oraş va candida. Nu ştiu de ce, dar cred că Rizea se va insinua tot într-un colegiu electoral din Brăila, undeva la ţară, evident, acolo unde lumea pune ştampila pe primul care ştie să dea din gură mai bine. Şi ştiţi ce? Dacă aruncă pe piaţă 2-3 găleţi din plastic, o tonă de mălai şi 230 de perechi de cizme din cauciuc, actualul deputat PSD Rizea va fi reales, căci USL e puternică la ţară, frate!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro