Desi modificarile sint deocamdata analizate de comisia de specialitate din cadrul Senatului, ele deja creeaza discutii, in contextul in care varianta "Macovei" a Legii ANI era mult mai blinda la capitolul confiscarii averilor, mergind pe principiul ca bunurile nu pot fi confiscate, raspunderea fiind exclusiv disciplinara. Pe de alta parte, pe tot parcursul anului trecut, ideea confiscarii averilor a fost vehement sustinuta de PC, care a avut un proiect de lege numit "lustratia fiscala", pentru care filiala braileana a organizatiei politice a si strins un numar important de semnaturi.
Revenind la alesii nostri, acestia sint in majoritate de acord ca legea ANI trebuie sa existe intr-un fel sau altul deoarece Comunitatea europeana o cere. Diferentele de opinie apar in ceea ce priveste forma acestei legi. In vreme ce reprezentantul PD sustine ca forma initiala, cea propusa de Macovei, e cea in care ar trebui sa iasa legea din Senat, reprezentantii PSD cred ca legea va fi votata in forma propusa de noul ministru. Mai exista insa si voci, cum ar fi cea a deputatului PLD Gabriel Sandu care sustine ca personal, nu ii convine sa fie verificat de niste fuctionari publici care vor fi numiti in ANI pe criterii politice, si care, in consecinta, nu vor fi corecti.
"Sa se faca verificari la averi asa cum face Fiscul american, care nu iarta pe nimeni"
Astfel, senatorul PLD Dan Sabau ne-a declarat ca, din punctul sau de vedere, un organism ca ANI este necesar in tara noastra: "La noi in tara integritatea este un vis mult prea indepartat... in contextul asta, din nefericire, trebuie sa existe un organism ca ANI. Nu suna prea bine si nici nu da bine, dar e o necesitate. La noi coruptia si modul ilicit de trai dicteaza o astfel de necesitate. Eu m-as bucura sa se faca verificari la averi asa cum face Fiscul american, care nu iarta pe nimeni. Asa ar trebui si la noi, si nu ar mai scapa nimeni nepedepsit. Iar parlamentarii ar trebui verificati cu atit mai mult cu cit ar trebui sa fie un exemplu pentru restul societatii. Sper numai sa nu fie transformat totul intr-un razboi politic, asa cum se face mereu la noi".
"Nu m-as baza nici pe corectitudinea, nici pe competenta si nici pe neutralitatea membrilor ANI"
Nu la fel de increzator in puterea si corectitudinea ANI s-a aratat si colegul sau de partid, deputatul Gabriel Sandu, care a explicat ca, in contextul in care e sigur ca membrii ANI vor fi numiti pe criterii politice, atunci nu ar vrea sa fie controlat de asemenea persoane: "Eu nu inteleg situatia de la care s-a plecat cu legea ANI. Mi se pare anormal sa dai atita putere unor simpli functionari publici, care sa vina sa te controleze cum vor ei, in contextul in care, asa cum se poarta pe la noi, ei vor fi numiti politic si asmutiti pe diferite persoane. Oricum, avem legi care reglementeaza averile ilicite... avem organisme de control... Eu nu zic ca ideea de baza nu a fost buna, dar s-a degenerat de la ea... asa cum a fost si cu dosarele de la securitate. Ideea a fost buna, dar uitati unde s-a ajuns. Eu unul nu m-as baza nici pe corectitudinea, nici pe competenta si nici pe neutralitatea membrilor ANI".
"Cel mai bine ar fi ca legea ANI sa iasa din Senat asa cum a propus-o Macovei"
In ceea ce il priveste, deputatul PD Horia Vasioiu ne-a declarat ca modificarile pe care doreste sa le faca noul ministru al Justitiei sint niste aberatii si ca, daca se voteaza in forma propusa, nu se va intimpla nimic deosebit: "Eu cred ca varianta Macovei era cea mai buna. Dar atunci proiectul a ajuns in Camera Deputatilor unde a fost mutilat, desi el era in concordanta cu toate cerintele UE si fusese aprobat de organismele de acolo. Si acum vine si acest pseudoministru cu modificarile astea aberante... nici nu mai stiu ce sa cred. Sint niste zapaciti daca ei cred ca o sa faca mare lucru asa. Eu zic ca cel mai bine ar fi ca legea ANI sa iasa din Senat asa cum a propus-o Macovei, deoarece cu modificarile astea e o nebunie totala si nu o sa se poata face un control eficient asupra averilor".
In ceea ce il priveste, senatorul PSD Aurel Simionescu este de parere ca legea ar trebui sa treaca, indiferent de forma aprobata, deoarece UE o cere. Acesta considera ca propunerile noului ministru al Justitiei sint pertinente, dar nu poate preciza daca majoritatea colegilor vor fi de acord: "Eu sint de acord sa se faca un control la averi cit mai amanuntit. Odata ce faci o declaratie de avere, iti asumi responsabilitatea pentru ce scrii acolo si daca faci un fals trebuie sa platesti. Dar asta ramine o propunere controversata. Senatul va dezbate modificarile saptamina viitoare. In acest moment, comisia de specialitate analizeaza propunerea cea mai furtunoasa, cea cu confiscarea averilor. Dupa ce vor fi analizate toate propunerile, vom dezbate intreaga lege in plen. Dar va mai dura un pic".
"Desi legea e foarte buna, exista posibilitatea folosirii ei dupa bunul plac al puterii"
De aceeasi parere s-a aratat si colegul acestuia de partid, deputatul Mihai Tudose, care ne-a declarat insa ca nu ar dori ca acest organism sa se transforme intr-un instrument de hartuire politica la indemina puterii: "Este o lege necesara. Mai ales pentru a inchide odata subiectul "parlamentarii sint nu stiu cum si fac nu stiu ce". Sa ii dam o data drumul si sa ne controleze si apoi sa se faca publice rezultatele si gata. Problema e ca, desi legea e foarte buna, exista posibilitatea folosirii ei dupa bunul plac al puterii. Adica sa se faca o faza de genul: un parlamentar a suparat pe cine nu trebuie, brusc cineva sesizeaza ca are cu un ghiveci de flori mai mult decit a declarat, ANI se autosesizeaza si il controleaza pe ala de nu ii mai trebuie altceva. Repet, este o lege necesara, pe care o sustin, dar care trebuie aplicata nu pentru ca asa vrea puterea sau UE ci pentru ca ea chiar trebuie sa aiba rezultate. Sa se faca controale".