Patru brăileni reţinuţi pentru proxenetism. Liderul „dirija” afacerea împreună cu familia sa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Patru brăileni reţinuţi pentru proxenetism. Liderul „dirija” afacerea împreună cu familia sa

la data de 31 august, procurorii DIICOT au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a membrilor unei grupări specializate în racolarea de tinere minore şi majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene • magistraţii Tribunalului Brăila au respins propunerea de arestare preventivă • s-a luat măsura controlului judiciar faţă de inculpaţi

 

Proxeneţi. Patru brăileni, doi bărbaţi şi două femei, care au racolat tinere minore şi majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene, au fost prinşi de procurorii DIICOT.

La data de 31 august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi proxenetism în formă continuată. “În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017, pe raza judeţului Brăila, s-a constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, specializat în racolarea de tinere minore şi majore, pe care le exploatau sexual pe teritoriile unor state europene.

Liderul grupului se ocupa de identificarea unor persoane de sex masculin, aflate într-o situaţie materială modestă, dispuse să-l ajute la desfăşurarea unor activităţi (conducători auto, mecanici, etc.), contra unor sume modice de bani, persoane cărora le oferea posibilitatea de a-şi stabili domiciliul cu forme legale într-unul dintre imobilele sale. Cele două surori ale liderului aveau rolul de a recruta concubinele acestor persoane, precum şi alte persoane de sex feminin pe care le cunoşteau prin intermediul acestora, prezentându-le ca atractivă, din punct de vedere financiar, activitatea de prostituţie practicată pe teritoriul Italiei”, se arată în comunicatul DIICOT.

Ulterior, inculpaţii se ocupau de achiziţionarea biletelor de călătorie ale persoanelor vătămate, pe care le însoţeau în Italia, unde le găzduiau într-un imobil şi le iniţiau în activitatea de practicare a prostituţiei, prin promovarea acestora pe site-uri de specialitate sau prin familiarizarea cu zonele situate „la stradă”.

Potrivit procurorilor, de pe teritoriul României, liderul conducea întreaga activitate, fiind informat telefonic de către concubina sa cu privire la program şi la sumele obţinute de fete din activitatea de prostituţie. Sumele de bani obţinute îi erau expediate inculpatului de către una dintre surorile sale, care se ocupa de partea financiară a activităţii, utilizând diferite sisteme de transfer monetar.

Deşi inculpaţii lăsau impresia că înlesnesc tinerelor practicarea prostituţiei, în baza unei înţelegeri de împărţire în mod egal a banilor obţinuţi în acest mod, mai arată procurorii, după ce acestea ajungeau în străinătate, membrii grupării le reţineau documentele de identitate, le luau aproape toţi banii sub pretextul diferitelor cheltuieli şi le cereau să respecte condiţiile oferite de ei, altele decât cele stabilite în România.

În cazul în care tinerele refuzau să mai practice prostituţia în baza înţelegerilor iniţiale, membrii grupării recurgeau la ameninţări şi jigniri, precum şi la pretinderea unor datorii deja achitate.

La data de 31 august, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Brăila au efectuat un număr de 5 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Brăila, în urma cărora au fost ridicate 11 telefoane mobile, 2 laptop-uri, o tabletă, un DVR, înscrisuri şi carduri bancare.

Cei 4 inculpaţi au fost prezentaţi Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Brăila au respins propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Brăila de arestare preventivă a inculpaţilor A. T., A. V., G. A. şi S. C. G. S-a luat măsura controlului judiciar faţă de inculpaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro