* o activitate cu scop educativ s-a desfășurat la Grădinița cu Program Normal din localitatea Mihai Bravu
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței- Secția 5 Poliție Rurală Viziru au desfășurat, în cursul zilei de 16 mai, o activitate cu scop educativ la Grădinița cu Program Normal din localitatea Mihai Bravu. În cadrul întâlnirii, polițiștii au abordat teme specifice de prevenire a accidentelor rutiere, adaptate vârstei preșcolarilor, explicându-le acestora principalele reguli de circulație și măsuri de siguranță pe care trebuie să le respecte în trafic. ”Copiii au avut ocazia să afle mai multe despre meseria de polițist, fiind prezentate echipamentele din dotarea polițiștilor, precum și autospecialele folosite în activitatea zilnică. Preșcolarii s-au arătat entuziasmați, adresând întrebări și interacționând cu forțele de ordine, care au răspuns cu răbdare și professionalism”, au spus polițiștii.
Astfel de acțiuni fac parte din programul de activități derulare de Poliția Română în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere.