Oamenii legii au organizat o acţiune pe linia prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanei, constatând mai multe nereguli. Astfel, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei. "Deficienţele constatate vor fi aduse la cunoştinţa conducerii societăţilor beneficiare şi prestatoare de servicii de pază, urmând ca la următoarea abatere să se procedeze la retragerea atestatelor personalului în cauză", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
