Pedofilia - tema abordată în piesa "Cum am învăţat să conduc" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pedofilia - tema abordată în piesa "Cum am învăţat să conduc"

Cel puţin, acesta a fost motivul invocat de unchiul Peck - interpretat de Valentin Terente, atunci când din unchi s-a transformat în iubitul nepoatei sale de 16 ani. Odată cu vârsta la care adolescenţii americani au dreptul să conducă maşina, Mititica - interpretată de Mihaela Trofimov - a învăţat şi multe lucruri despre viaţa sexuală şi despre bărbaţi. Toate conflictele interioare ale fetei sunt surprinse foarte bine şi redate într-o manieră inedită. Dialogurile actorilor sunt însoţite de imagini video proiectate în fundal, imagini pline de simboluri care trimit la sufletul chinuit al unei fete care învaţă prea devreme că nu poate avea încredere în nimeni şi că dragostea este un chin. Viaţa ei este comparată cu aceea a unui caras auriu într-un pahar, de unde, la un moment dat, cineva chiar mai varsă din apă, astfel încât chinul devine aproape insuportabil.
Spectacolul reuşeşte să surprindă exact doza de sordid care însoţeşte aceste situaţii, cenuşiul fiind din când în când întrerupt de o muzică veselă, simbol excelent realizat pentru dualitatea familiilor americane. Actorii Mihaela Trofimov, Valetin Terente, Emilia Mocanu şi Cătălina Nedelea reuşesc să fie veridici, iar Emilian Oprea străluceşte, regizorul Chris Nedeea reuşind să-i exploateze talentul actoricesc şi senzualitatea. Scenografia, costumele şi designul video îi aparţin lui Dionisis Christofilogianis, iar asistent de scenografie a fost Ana Pavel.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro