Pensionarea anticipată, salvarea bugetarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensionarea anticipată, salvarea bugetarilor

Sute de bugetari vârstnici, speriaţi de reducerea salariului cu 25%, dar şi persoane din sectorul privat, ameninţate de spectrul şomajului, s-au orientat spre pensionare anticipată. Peste 300 de brăileni s-au grăbit să-şi depună în luna mai dosarele la Casa Judeţeană de Pensii Brăila. Motivul acestei avalanşe de cereri îl reprezintă anunţul blocării pensionărilor anticipate făcut de Guvern, care i-a determinat pe angajaţii vârstnici să ceară ieşirea urgentă la pensie. Prin pachetul de măsuri anticriză, Executivul vrea să blocheze ieşirea din activitate înainte de termen până la intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. Pentru a scăpa de reducerea cu 25% a salariilor, bugetarii vârstnici, printre care funcţionari şi cadre didactice, şi-au depus dosarele de pensionare anticipată. Mai mult, faptul că de la 1 iunie niciun dosar de pensionare anticipată nu mai este luat în calcul, a dus la înmulţirea cererilor de acest tip chiar şi în sectorul privat.

Potrivit directorului coordonator al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Brăila, Sorin Enache, după apariţia proiectului de lege care cuprinde măsurile de austeritate, în care este prevăzută şi suspendarea primirii dosarelor de pensionare anticipată, la CJP Brăila au fost depuse, în luna mai, peste 300 de cereri, faţă de aproximativ 100 în lunile precedente. "Ne-am confruntat în luna mai 2010 cu o situaţie specială, în sensul că am avut un număr foarte mare de solicitări de ieşire la pensii anticipate. Motivul îl reprezintă informaţiile care au apărut în media cu privire la eventuala sistare a pensionării anticipate, odată cu apariţia noii Legi a pensiilor. Din acest motiv, în luna mai s-au înregistrat nu mai puţin de 328 cereri de dosare de pensii anticipate. Dacă facem o analiză comparativă, în mai 2009 am avut numai 79 de solicitări, ceea ce reprezintă o creştere de 415%. În comparaţie cu luna aprilie, când s-au înregistrat 124 de cereri, creşterea este de 264%. În rest, pensionările de limită de vârstă sunt în acelaşi ritm, dar presiunea pe buget creşte cu aceste pensionări anticipate", a precizat Sorin Enache. De la 1 ianuarie 2010 până la 31 mai, s-au înregistrat 653 solicitări de pensii anticipate, faţă de 391 cereri în aceeaşi perioadă a anului 2009, ceea ce înseamnă o creştere de 164%. Casa Judeţeană de Pensii primeşte în continuare cereri de pensionări anticipate, dar acestea nu mai sunt rezolvate. "Noi şi la momentul de faţă primim cereri de pensii anticipate, cu singura deosebire că deocamdată nu putem lucra nicio cerere înregistrată după data de 1 iunie, pentru că nu avem programul informatic adecvat cu privire la valoarea punctului de pensie. Asta va trebui în primul rând să se stabilească în urma evenimentelor politice viitoare. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, cred că vom avea o altă valoare a punctului, care va fi diminuată cu 15%", a spus directorul CJP Brăila.

Cu toate că protestele au pus stăpânire pe România în ultima perioadă, Guvernul nu se lasă înduplecat. Ajustarea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% rămâne singura soluţie de criză a Guvernului. Curtea Constituţională începe mâine dezbaterile prin care se va decide dacă legile reducerilor de pensii şi salarii vor fi trimise la promulgare sau vor fi declarate neconstituţionale. Ministerul Muncii a anunţat, marţi, că angajaţii care se vor pensiona după 1 iulie vor primi mai puţin la pensie cu 15% raportat la nivelul contribuţiilor, în condiţiile în care punctul de pensie va fi calculat la 622,9 lei, faţă de 732,8 lei în prezent. Mai mult, un document al Ministerului Finanţelor arată că pensiile vor rămâne la nivelul redus şi de la 1 ianuarie 2011.

Printre brăilenii care şi-au luat măsuri de protecţie împotriva Legii unice a pensiilor se numără şi secretarul Primăriei, Iorga Stoian, alături de trei şefi de servicii şi doi inspectori din aceeaşi instituţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro