Pentru Şcoala «Altfel» un spectacol altfel - «Impro-show» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pentru Şcoala «Altfel» un spectacol altfel - «Impro-show»

Astăzi, 8 aprilie, de la ora 9.00 şi de la ora 11.00, şi mâine, de la ora 10.00, se vor putea urmări trei reprezentaţii ale spectacolului de improvizaţie, "Impro-show" în sala Studio a Teatrului "Maria Filotti". Vor fi, de fapt, trei spectacole diferite, interactive, fără scenarii, fără regizor, dar cu mult umor, talent, imaginaţie, muzică şi improvizaţie. Trupa "Out of signal"(Alex Muşat - voce, tobe, Silviu Paraschiv - chitară solo şi Ionuţ Drăghici - voce, bass) va susţine muzical improvizaţiile şi va oferi un recital. Ca în fiecare an, MC-ul evenimentului va fi cunoscutul actor Dragoş Muscalu, alături de care vor fi improvizatori foşti premianţi ai "Olimpiadei de improvizaţie", Iris Bondoc şi Cosmin Ciobotaru.
Tinerii spectatori se vor putea bucura la cele trei reprezentaţii şi de o întâlnire surpriză cu Oana Mogoş. "Este o actriţă foarte bună şi trebuie să ţineţi cont că acest lucru îl spun eu, care sunt foarte exigent. Va fi o întâlnire foarte plăcută, abia aştept să o prezint publicului brăilean", a declarat actorul Dragoş Muscalu. Oana Mogoş a absolvit în 2014 Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, clasa conf. univ. dr. Maria Ganeva.

Ea a colaborat cu trupa Teatrului "Fani Tardini" încă din perioada studenţiei, când a fost distribuită în "Peţitoarele", montată de apreciatul regizor Ion Sapdaru. Acum este membră a singurei trupe de teatru independent din Galaţi, "Social Act", trupă care a ocupat locul III în cadrul Campionatului Naţional de Teatru Sport, o secţiune a Festivalului Naţional de Improvizaţie "!IMPRO". Demn de menţionat este faptul că vânzarea biletelor la cele trei spectacole a depăşit cu mult aşteptările organizatorilor, aceştia fiind nevoiţi să găsească soluţii tehnice pentru suplimentarea locurilor în Sala Studio a Teatrului "Maria Filotti". "Mă bucur că aceste spectacole devenite deja o tradiţie pentru Săptămâna Altfel au o aşa de mare audienţă în rândul elevilor! Vom continua să susţinem astfel de evenimente şi aşteptăm oricând propuneri şi pentru alte activităţi atractive pentru tinerii brăileni", a declarat viceprimarul Doina Ciocan.
Evenimentul este organizat de Primăria municipiului, Asociaţia "Cooltura" şi Teatrul "Maria Filotti". Sonorizarea celor trei spectacole a fost asigurată de Centrul de Creaţie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro