Percheziţii la Brăila pentru depistarea unor comercianţi de produse contrafăcute | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Percheziţii la Brăila pentru depistarea unor comercianţi de produse contrafăcute

ieri, poliţiştii din Buzău au efectuat 30 de percheziţii, în mai multe judeţe, într-un dosar privind săvârşirea de infracţiuni la regimul proprietăţii intelectuale • administratorii unor firme au importat produse contrafăcute şi le-au comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate

 

Zeci de percheziţii au fost efectuate în mai multe judeţe din ţară, printre care şi Brăila, în scopul destructurării unei grupări care vindea produse contrafăcute, dar care purtau denumiri similare cu mărci protejate.

La data de 31 ianuarie, poliţiştii din Buzău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat 30 de percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila, Ilfov, Constanţa, Tulcea, Dolj, Braşov, Iaşi, Cluj, Timiş şi în Bucureşti, la domiciliile a trei persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, într-un dosar privind contrafacerea unor produse. La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie din fiecare judeţ vizat, precum şi cei de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, activităţile fiind coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice. “Din cercetări a rezultat că, în cursul anului 2017, trei administratori la două firme, ar fi creat şi implementat un mecanism infracţional prin care ar fi importat produse contrafăcute, atât din spaţiul comunitar, cât şi extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat ulterior sub denumiri similare cu mărci protejate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.000.000 lei”, au transmis reprezentanţI ai Poliţiei Române.

Poliţiştii au pus în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro