Pericol public la 16 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pericol public la 16 ani

* "Aţi spune că este cel mai prolific infractor minor, dar nu este aşa, sunt şi alţii ca el", precizează anchetatorul * într-un singur dosar penal, infractorul de pe strada Ştefan cel Mare a fost anchetat împreună cu alţi nouă răufăcători, pentru un total de 29 de furturi * el a jefuit până şi biserica "Sf. Împăraţi" şi Spitalul de Psihiatrie

În luna iunie a împlinit vârsta de 16 ani, însă este veteran în ceea ce priveşte furturile şi tâlhăriile. Având doar 5 clase primare, Anton R. a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, înainte de împlinirea vârstei de 16 ani, iar specialiştii l-au identificat cu discernământul uşor diminuat, din pricina carenţelor de educaţie. Cu toate acestea, este deplin răspunzător pentru faptele sale reprobabile.
Considerat un adevărat "pericol public" - dovadă mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui, de către judecătorii brăileni - Anton fură orice şi atacă pe oricine poate, victimele fiind, cu predilecţie, copii şi femei bătrâne.
"În doi ani, inculpatul minor a săvârşit zeci şi zeci de fapte penale - cu precădere furturi şi tâlhării -, singur sau împreună cu alţi indivizi. Face parte dintr-o grupare de tineri care se ocupă cu săvârşirea de infracţiuni. Astăzi (30 iulie - n.r.), la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, judecătorii au emis mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului minor, reţinut cu o zi înainte, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", a precizat procurorul Gheorghe Velea, magistratul care l-a audiat pe Anton.

L-au găsit vagabondând

Anton nu este un infractor oarecare. În ziua de 25 iulie 2012, a fost chemat la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru reconstituirea unor fapte penale, deoarece are mai multe zeci de dosare în lucru. La ora 18.00, după efectuarea reconstituirilor, a părăsit sediul poliţiei şi s-a îndreptat către Bariera Călăraşilor. O oră mai târziu, ataca în chip barbar un băiat de 14 ani, ca să-i fure bicicleta. Familia victimei a sesizat Poliţia.
"La data de 25 iulie, ora 19.50, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112, de către mama unui minor în vârstă de 14 ani, cu privire la faptul că acesta a fost deposedat prin violenţă de bicicletă. Echipa operativă, formată din judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale - Compartimentul Violenţă a desfăşurat cercetări şi a stabilit că minorul ieşise din incinta unei săli de jocuri sportive din municipiu şi intenţionase să plece cu bicicleta pe care o lăsase afară, asigurată. În acel moment, agresorul în vârstă de 16 ani s-a urcat pe bicicletă, afirmând că vrea să se plimbe", se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al IPJ Brăila.
Cum stăpânul bicicletei se prinsese cu mâinile de ghidon, tâlharul l-a îmbrâncit cu brutalitate, l-a lovit cu palma, apoi a gonit către Parcul Monument. Călare pe bicicleta băiatului, desigur. Anchetatorii precizează că în urma loviturilor primite victima nu a suferit leziuni grave, care să necesite examinare medico-legală. Valoarea bunului sustras este de 200 de lei.
"Poliţiştii au desfăşurat activităţi de căutare a celui în cauză, iar duminică, 29 iulie, l-au depistat vagabondând pe raza municipiului. Suspectul a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila şi i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie", se mai precizează în comunicatul emis de Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Anton R. nu s-a mulţumit să fure bicicleta, a făcut-o şi bucăţi, ajutat de unul de teapa lui (căruia i s-a probat, de altfel, comiterea infracţiunii de tăinuire). Componentele bicicletei au fost recuperate de la individul de 25 de ani, tăinuitorul, care o dezmembrase şi care începuse să o revopsească.
Anton R. a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind "cazat" în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Brăila, iar luni, 30 iulie, a fost prezentat Parchetului, apoi Judecătoriei Brăila, cu propunere de arestare preventivă. Considerat un adevărat pericol public, Anton R., de 16 ani, a fost aruncat după gratii, pentru următoarele 19 zile.
"Pericolul public constă în faptul că a fost sau este cercetat în 41 de dosare penale, pentru mai multe fapte de tâlhărie şi furt. Aproape că se poate spune despre el că are «ziua şi infracţiunea». Este consumator de halucinogene şi comite infracţiuni împreună cu alţi tineri de vârsta lui. Din câte se ştie, a săvârşit infracţiuni şi înainte de a răspunde penal", a precizat procurorul Gheorghe Velea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

A furat tablă de pe acoperişul bisericii "Sfinţii Împăraţi"

Anton R. a fost trimis în judecată, de curând, în dosarul 1693/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, oamenii legii având de probat nu mai puţin de 29 de furturi comise de el şi de alţi nouă inşi, opt dintre aceştia minori. Printre cei anchetaţi se numără Adrian Nicuşor R., de 13 ani şi Antonio Cristinel R., de 12 ani, fraţii mai mici ai lui Anton. Cei doi au mai puţin de 14 ani, deci nu poate fi vorba de răspundere penală. Un alt puşti, Cătălin Fany D., de 12 ani, a scăpat de acuzaţii, din acelaşi considerent.
Din cele 29 de furturi probate de oamenii legii, cele mai multe au fost puse pe seama lui Anton. Au mai fost deferiţi justiţiei, împreună cu inculpatul minor, Gheorghiţă Ionel Niculae, în vârstă de 19 ani, Dumitru Florin Tănase, de 17 ani, Marian Sabin G., 15 ani, Daniel Viorel L., 15 ani şi Robert C., de 16 ani.
Aurolac şi hoţ lipsit de "cei şapte ani de-acasă", Anton R. a furat de la persoane fizice şi juridice, din case, apartamente, boxe, societăţi comerciale, cluburi, spitale şi biserici, a fost fugărit pe stradă şi prin canalizări, de către poliţişti şi jandarmi şi, ceea ce este şi mai grav, i-a luat la furat şi pe fraţii mai mici, în vârstă de 12 şi 13 ani.
În seara zilei de 10 februarie 2011, spre exemplu, Anton R., împreună cu fratele său Adrian şi cu alţi trei indivizi au dat buzna în curtea unui imobil de pe strada G-ral Praporgescu, despre care ştiau că este nelocuit, au spart geamurile şi ferestrele casei şi au sustras un amărât de frigider dinăuntru, pe care l-au dezasamblat şi l-au dus la fier vechi. Mai mult au distrus, decât au furat.
Anton a jefuit, de asemenea, un magazin din Piaţa Săracă, un altul din cartierul Radu Negru şi a fost prins în timp ce fura capace de canalizare de pe Calea Călăraşilor şi B-dul Dorobanţilor, punând în pericol integritatea fizică a locatarilor (gurile de canal se află în curţile interioare ale unor blocuri).
În martie 2011, fratele lui Anton, Adrian, în vârstă de 13 ani şi Gheorghiţă Nicolae au încercat să fure autoturismul Dacia cu numărul de înmaticulare BR-09-CAM, pe care l-au împins vreo 25 de metri. Văzând că maşina nu porneşte, hoţii au lăsat-o baltă.
Anchetatorii au descoperit "depozitele" unde-şi ascundea Anton "prada" provenită din furt: gurile de canalizare, adică locurile unde vagabonda, îşi petrecea nopţile şi consuma halucinogene. O astfel de ascunzătoare este situată în cartierul Radu Negru. Acolo au ajuns, spre exemplu, bateriile acumulator furate de la autoturismele BR-45-SIM, BR-27-YNA şi BR-10-XSX. Altă gură de canalizare folosită de banda lui Anton era situată în zona discotecii "Retro" de pe Faleza Dunării. Nu de puţine ori, Anton şi cei din gaşca lui au folosit sistemul de canalizare ca să scape de patrulele Poliţiei.
Anton R. a pătruns prin efracţie, anul trecut, în centrala termică a Spitalului de Psihiatrie, iar în noaptea de 5/6 iunie 2011 a sustras tablă de cupru de pe biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", de pe strada Şcolilor, profitând de faptul că la sfântul lăcaş se efectuau lucrări de renovare a acoperişului. N-a făcut-o de unul singur, ci împreună cu alţi patru răufăcători.
Paguba pricinuită parohiei brăilene a fost de 3.580 lei, contravaloarea a circa 24 mp de tablă de cupru, pe care Anton şi ceilalţi infractori au furat-o de pe acoperişul bisericii şi au dus-o la un centru de achiziţie a metalelor.
Anton R. a sustras, de asemenea, bunuri din subsolul restaurantului Belvedere, de pe Faleza Dunării. A avut tupeul să meargă să joace fotbal pe terenul de sport al Şcolii "Ion Băncilă", numai ca să-i fure poşeta unei profesoare, care se afla în sala de sport a instituţiei. A dat buzna până şi în hangarul CSM Brăila (destinat sportivilor de caiac-canoe), de pe Faleza Dunării.
Paguba cea mai mare pricinuită de Anton R. şi de fraţii lui a fost cea de la imobilul de pe strada Ştefan cel Mare, nr. 209. Răufăcătorii au smuls uşile şi geamurile termopan (din aluminiu), uşile de la sobele de teracotă şi componentele de la instalaţiile sanitare ale imobilului, prejudiciul total depăşind suma de 40.000 de lei. Culmea, pentru aproape jumătate de tonă de "fier vechi" (toate bunurile sustrase au ajuns la un centru de achiziţii) hoţii au primit suma de 350 de lei.
Şi exemplele pot continua.

Copiii, victime predilecte ale hoţilor şi tâlharilor

Potrivit bilanţului pe primele şase luni ale anului, întocmit de procurori, la Brăila a crescut alarmant numărul tâlhăriilor. Victime sunt mai ales copiii şi femeile în vârstă, care nu se pot lupta cu agresorii.
În urmă cu două zile, spre exemplu, a fost arestat preventiv recidivistul Constantin Clip, autorul unei tâlhării comise asupra unui copil în vârstă de 12 ani. "Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, rezultă că în seara zilei de 26 iulie 2012, ora 22.30, inculpatul Clip Constantin l-a deposedat prin violenţă de un telefon mobil marca Samsung, în valoare de 1.500 de lei, pe minorul P. Anton Mihai Valentin, în vârstă de 12 ani. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale", ne-au precizat surse din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Înmulţirea tâlhăriilor a determinat conducerea IPJ Brăila să declanşeze o adevărată campanie pentru prevenirea şi combaterea infractorilor, însă răufăcătorii mişună, liberi, pe străzi, gata să smulgă lănţişoarele de aur de la gâtul femeilor şi telefoanele din mâinile copiilor. Anton şi alţi câţiva ca el au ajuns să facă legea pe străzi şi să terorizeze copiii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro