Peste 1,2 miliarde lei vechi, burse pentru elevi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 1,2 miliarde lei vechi, burse pentru elevi

Peste 2.600 de elevi din muncipiul Brăila primesc bursele aferente semestrului II din anul şcolar 2013-2014 şi cele aferente semestrului I din anul şcolar 2014-2015. Consiliul Local Municipal (CLM) a aprobat săptămâna trecută numărul de burse care se acordă elevilor din unităţile de învăţământ gimnazial şi liceal de pe raza municipiului. Numărul total de burse este de 2.672, cele mai multe, respectiv 1.174 reprezentând burse de merit. Pe locul al doilea ca număr se situează bursele de ajutor social, 1.090 copii urmând să primească acest sprijin. De asemenea, se mai acordă alte 348 burse de studiu şi 60 burse de performanţă. Cele mai multe burse de merit şi performanţă se duc în acest an la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu", Colegiul Naţional "Gh. Munteanu Murgoci", Liceul cu Program Sportiv (LPS) şi Liceul de Artă "Harclea Darclee". Astfel, bursele de performanţă stabilite la un cuantum de 60lei/lună, se vor acorda elevilor care au obţinut un premiu la etapele naţionale ale olimpiadelor şi concursurilor organizate de Ministerul Educaţiei, celor care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educaţiei pentru competiţiile internaţionale şi, nu în ultimul rând, celor care au obţinut premii la etape naţionale ale concursurilor cultural artistice, cu caracter sportiv sau tehnico-ştiinţific.
Deloc de neglijat sunt şi bursele de merit, de 50lei/lună, care se acordă tuturor elevilor din unităţile de învăţământ de stat brăilene, care se încadrează în cel puţin unul din cazurile următoare: a) au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel putin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului primar, gimnazial, liceal sau profesional; b) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de MECTS; c) au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale competiţiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-ştiinţific, de nivel naţional, organizate de MECTS.
Burse mai mici vor primi elevii proveniţi din familii cu un venit mediu lunar modest, cu condiţia să fi avut media generală peste 7 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior, bursa de studiu acordată acestei categorii fiind de 45lei/lună. Cu 5 lei mai puţin valorează bursele de ajutor social care se acordă, la cerere, copiilor proveniţi din categorii defavorizate, adică cei orfani, bolnavi sau care au o situaţie specială ce merită o atenţie deosebită.
În total, suma alocată pentru plata burselor către elevii din Brăila, pe cele două semestre menţionate anterior, este de peste 120.000 lei, adică puţin peste un miliard două sute de milioane lei vechi, banii urmând a fi viraţi în conturile şcolilor. Acordarea burselor de performanţă, de merit, de studiu sau ajutor social, elevilor de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar este reglemetată de Legea nr.1/2011, Legea Educaţiei Naţionale, iar cuantumul burselor este stabilit de Consiliul Local. Cheltuielile cu bursele elevilor din învăţământul preuniversitar de stat fac parte din finanţarea complementară care se asigură din bugetele locale ale Unităţilor Administrative Teritoriale de care aparţin unităţile şcolare respective.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro