Peste 1.800 de locuri la şcolile de agenţi de poliţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 1.800 de locuri la şcolile de agenţi de poliţie

Brăilenii care vor să participe la concursul de admitere la şcolile de poliţie au la dispoziţie peste 1.800 de locuri. Pentru a putea candida, cei interesaţi trebuie să aibă minim 18 ani împliniţi, să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalureat, să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihic, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi avut antecedente penale. Astfel, pentru sesiunea 2009, au fost aprobate 1.505 locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina, din care 20 locuri pentru romi şi 300 locuri la Şcoala "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca, din care 5 locuri pentru romi. Femeile şi bărbaţii candidează pe aceleaşi locuri, fără discriminare, iar locurile alocate etniei rome vor fi ocupate de ceilalţi candidaţi, în ordinea descrescătoare a mediilor, dacă nu sunt ocupate în totalitate. Cererile de înscriere la concurs vor fi depuse până la data de 29 iunie, la Serviciul Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Brăila. Examinarea psihologică se efectuează la sediul IPJ de către specialişti din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI. În perioada 1-12 iunie vor fi examinaţi candidaţii care s-au înscris anterior datei de 12 iunie, iar între 13 şi 17 iulie, cei înscrişi ulterior datei de 13 iunie. Pentru candidaţii care au fost declaraţi "inapt" la examinarea psihologică sau au fost declaraţi "inapt medical" în fişa medicală, activitatea de recrutare încetează. Concursul de admitere se desfăşoară într-o singură sesiune, în perioada 24 august - 4 septembrie, conform graficului stabilit de comisiile de admitere ale şcolilor de agenţi de poliţie. Candidaţii se vor prezenta în perioada 24 - 25 august, la sediul unităţilor de învăţământ pentru achitarea taxei de participare la concurs, în cuantum de 150 lei şi eliberarea legitimaţiei de concurs.

Înscrierile se fac zilnic, între orele 11.00-15.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, la Serviciul Management Resurse Umane. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0239/60.61.00 şi pe site-ul unităţii http://br.politiaromana.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro