Peste 260 de lucrări în competiţia "Copilăria prin ochii copiilor" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 260 de lucrări în competiţia "Copilăria prin ochii copiilor"

Ieri, în holul Prefecturii a fost vernisată o expoziţie de artă plastică prilejuită de concursul interjudeţean "Copilăria prin ochii copiilor". Au intrat în competiţie 161 de elevi cu 261 de lucrări, din Tecuci, Arad, Dej, Brăila. În total au fost acordate 53 de distincţii. Copiii brăileni au reuşit să obţină şapte premii I. Acestea au fost adjudecate de Irina Andrei, Corina Zamfir, ambele eleve în clasa a XI-a, la "Murgoci", Elena Bogdan, de la Şcoala Viziru, Ana Abronov, de la Şcoala "I. L. Caragiale", Oana Bejan, clasa a V-a, de la Liceul de Artă "Hariclea Darclee", Elena Damian, clasa a IV-a, Şcoala 23 şi George Barna, clasa a VI-a, la Şcoala "Ion Creangă".

De menţionat faptul că elevii se pregătesc în cadrul Palatului Copiilor Brăila.

Profesorul Marian Ciurea, alături de doi dintre elevii săi, a oferit un moment muzical.

Concursul, aflat la cea de-a doua ediţie, este organizat de Palatul Copiilor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean şi coordonat de prof. Nela Constantinescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro