Peste 3 milioane de români au salarii mai mici de 2.000 de lei net pe lună | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 3 milioane de români au salarii mai mici de 2.000 de lei net pe lună

În categoria salariaţilor cu salarii sub 2.000 de lei net pe lună intră majoritatea angajaţilor din industrie, cei din sănătate, educaţie, comerţ, construcţii sau hoteluri şi restaurante, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Ministerul Muncii şi de la Institutul Naţional de Statistică.

Aproape 1,3 milioane de salariaţi (27% din total) au venituri lunare nete cuprinse între 2.000 şi 4.000 de lei pe lună, în această categorie intrând, de exemplu, salariaţii din telecomunicaţii, din energie, din industria farmaceutică, funcţionarii din administraţia publică sau o parte dintre angajaţii din industria auto.

De asemenea, doar 7% dintre angajaţii locali au venituri lunare de peste 4.000 de lei net pe lună, adică circa 340.000 de oameni, aceştia fiind spe­cia­lişti care lucrează în domenii pre­cum banking, IT, transporturi aeriene, ex­tracţia petrolului brut sau industria tutunului.

Salariul mediu net pe economie a ajuns în luna mai a acestui an la valoarea de 2.063 de lei pe lună, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate ieri de INS. Cele mai mari salarii le-au obţinut în luna mai angajaţii din IT (unde salariul mediu net a fost de 5.421 de lei), din sectorul bancar (4.548 de lei net) şi din extracţia petrolului brut şi a gazelor natural (4.547 de lei net). La polul opus, în topul sectoarelor cu cele mai mici salarii medii, s-au aflat angajaţii din hoteluri şi restaurante (unde salariul mediu a fost de 1.248 de lei net în luna mai), în industria textilă (1.327 lei net) şi în industria mobilei (1.397 lei net).

De asemenea, cele mai mari creşteri salariale din ultimul an (mai 2016 vs. mai 2015) au avut loc în sectoarele tranzacţii imobiliare (unde salariile au crescut cu 27%), sănătate (+27%) şi IT (+23%), în timp ce scăderi ale veniturilor din salarii au avut loc în sectorul extracţiei petrolului brut şi a gazelor naturale (- 30%) şi în industria grea (-20%).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro