Peste 300 de cereri, în prima zi de înscriere la clasa pregătitoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 300 de cereri, în prima zi de înscriere la clasa pregătitoare

• prima etapă de înscriere în învăţământul primar continuă până pe 16 martie

 

Luni, pe 27 februarie, s-a dat startul înscrierilor în clasa pregătitoare pentru anul şcolar viitor şi sute de părinţi au venit să depună cererile la unitatea de învăţământ dorită. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, la Brăila, în prima zi de înscriere au fost depuse 322 de cereri, din care 303 cereri pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2017 şi 19 cereri pentru copii cu vârsta de 6 ani împliniţi după data de 1 septembrie 2017.

La nivel naţional, luni, 27 februarie, până la ora 18:00, au fost completate 17.721 de cereri. Dintre acestea, 16.347 cereri (92,2%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2017, iar 1.374 de cereri (7,8%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2017).

Prima etapă de înscriere continuă până în data de 16 martie, inclusiv. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte să înveţe copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8:00 - 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 - 13.00 (sâmbătă).

În zilele de 22 şi 23 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ şi pe site-urile acestora,  cât şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, listele cu candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie. Rezultatele finale vor fi afişate în data de 6 aprilie. Între 7 - 13 aprilie, Inspectoratul va soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

Reamintim că pentru anul şcolar 2017-2018, în Brăila sunt propuse peste 130 de clase pregătitoare pentru aproximativ 2.800 elevi.

Părinţii pot opta pentru înscrierea la şcoala de circumpscripţie sau pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie. În cea de-a doua situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a celor specifice de departajare. Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la şcoala pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere.

Mai multe informaţii despre înscrierea în învăţământul primar găşiţi pe site-ul ISJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro