Petrolul Braila intilneste in deplasare "lanterna" seriei, Axiopolis Cernavoda | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Petrolul Braila intilneste in deplasare "lanterna" seriei, Axiopolis Cernavoda

"Daca vom trata meciul cu seriozitate, ne vom atinge obiectivul", considera Iancu Teodorescu, presedintele clubului petrolist

La fel ca si in celelalte esaloane, si in Divizia C este programata o etapa intermediara in aceasta saptamina.
Astazi, Petrolul Ianca se deplaseaza la Axiopolis Cernavoda, singura formatie care, pina in acest moment, nu a acumulat nici un punct in clasament.
Teoretic este o partida usoara pentru fotbalistii pregatiti de Negoita si Bulancea dar ei trebuie sa se mobilizeze exemplar pentru ca meciul nu este deja cistigat, iar petrolistii mai au exemple de partide pe care le-au pierdut sau le-au incheiat la egalitate din cauza abordarii gresite.
Nu vor juca Emil Cristian si Botezatu dar va reintra printre titulari Dorin Zainea, un jucator foarte important pentru linia defensiva dar care are si un mare apetit de gol, el fiind de multe ori jucatorul care a transat partidele din deplasare.
"La o prima vedere pare un meci usor dar nu este chiar asa. Jucatorii trebuie sa se mobilizeze ca atunci cind ar urma sa intilneasca o echipa de mijlocul clasamentului si cu siguranta ne vom atinge obiectivul", a declarat presedintele Iancu Teodorescu.
Petrolistii au jucat la o poarta cu Axiopolis in tur, pe stadionul Stefan Vrabioru, dar au deschis scorul abia in minutul 47, cind mijlocasul stinga Bandarica a obtinut un penalty pe care l-a transformat Emil Cristian. Acelasi jucator a majorat scorul in minutul 61, cind a reluat cu capul spre poarta adversa, mingea a lovit mai intii bara si apoi a poposit in plasa. Berceanu si Moldoveanu au semnat celelalte doua goluri ale petrolistilor insa si in aceasta parte a meciului elevii lui Dumitru Bulancea s-au jucat cu ocaziile, scorul final putind fi chiar dublu fata de cel inregistrat pe tabela de marcaj la finalul celor 90 de minute.

Meci decisiv pentru CS Faurei

Dupa ce a remizat pe teren propriu cu Petrolul Ianca si a pierdut la un scor de proportii, 0-5, la Delta Tulcea, formatia din Faurei a coborit pe penultimul loc in clasament, insa mai are sanse de a evita retrogradarea.
Pentru realizarea acestui obiectiv este imperios necesar ca in aceasta saptamina CS Faurei sa cistige ambele partide pe care le va disputa pe teren propriu.
Astazi, adversara elevilor lui Iacob Carst este formatia de pe locul secund Junkers Galati, satelitul divizionarei A, Otelul Galati.
Este o partida dificila pentru gazde dar nu imposibil de cistigat.
In partida tur CS Faurei a fost la un pas de a realiza surpriza etapei si numai lipsa de experienta a jucatorilor a privat echipa lui Iacob Carst de o asemenea performanta. Formatia din Faurei a condus la pauza pe Junkers, desi aceasta evolua in fata propriilor spectatori, gratie unui gol marcat de Anghelina in minutul 40.
La doua minute de la reluare, galatenii au profitat de o gafa monumentala a defensivei adverse si au egalat prin Tudosa.
CS Faurei nu a acuzat socul primirii golului, a evoluat dezinvolt si, dupa zece minute, au obtinut un penalty, dar Craciunescu a ratat sansa de a-si aduce din nou echipa in avantaj. In ultimul sfert de ora, galatenii au mai inscris de doua ori, prin Antohi si Tasca, obtinind astfel o victorie pe care la un moment dat nu mai credeau ca o pot realiza.

Etapa a 17-a programeaza meciurile:
CSM Rm Sarat - Oil Terminal Constanta (1-1)
Petrolul Berca - Aurora 23 August (0-0)
Abatorul Slobozia - Farul II Constanta (1-0)
Hidro-Metalcord Buzau - Unirea Slobozia (1-4)
Axiopolis Cernavoda - Petrolul Ianca (0-4)
Politehnica Galati - Delta Tulcea (1-3)
CS Faurei - Junkers Galati (1-3)
In paranteza sint trecute rezultatele inregistrate in tur.

Clasamentul inaintea etapei de astazi:
1 Delta Tulcea 16 14 1 1 48-10 43
2 Junkers Galati 16 10 2 4 31-14 32
3 CSM Rm. Sarat 16 9 3 4 17-13 30
4 Petrolul Ianca 16 9 2 5 30-13 29
5 Oil Terminal Constanta 16 8 5 3 23-18 29
6 Unirea Slobozia 16 9 1 6 27-25 28
7 Aurora 23 August 16 7 4 5 16-13 25
8 Politehnica Galati 16 7 2 7 28-17 23
9 Petrolul Berca 16 5 5 6 21-18 20
10 Farul II Constanta 16 5 2 9 21-27 17
11 Abatorul Slobozia 16 5 1 10 15-38 16
12 Hidro-Metalcord Buzau 16 4 2 10 16-30 14
13 CS Faurei 16 4 2 10 18-38 14
14 Axiopolis Cernavoda 16 0 0 16 2-39 0

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro