PIB-ul României a crescut cu 3,7%, pe primele nouă luni: Este de 498,49 miliarde lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PIB-ul României a crescut cu 3,7%, pe primele nouă luni: Este de 498,49 miliarde lei

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 195,77 miliarde lei preţuri curente, pe serie brută, în creştere cu 3,6%, în termeni reali, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în primele nouă luni a urcat cu 3,7%, la aproape 498,49 miliarde lei, potrivit datelor INS.

Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 195,77 miliarde lei preţuri curente, pe serie brută, în creştere cu 3,6%, în termeni reali, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în primele nouă luni a urcat cu 3,7%, la aproape 498,49 miliarde lei, potrivit datelor INS.

Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru perioada iulie-septembrie s-a situat la 178,43 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,4% faţă de trimestrul anterior, în termeni reali, şi cu 3,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În primele nouă luni, PIB-ul estimat a fost de circa 527,59 miliarde lei preţuri curente, în creştere anuală cu 3,7%.

La creşterea PIB înregistrată în perioada ianuarie-septembrie au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia Agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

Astfel, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante au avut un aport de 1,1%, cu o pondere de 16,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 7,1%.

Informaţiile şi comunicaţiile au contribuit cu 0,8%, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (6,7%), dar care au înregistrat o creştere a volumului de activitate de 12,8%.

Industria a avut o contribuţie de 0,5% (cu o pondere de 22,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2%), iar impozitele nete pe produs au avut un aport de 0,8% (cu o pondere de 12,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,3%).

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,7% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB.

La creşterea economică a mai contribuit formarea brută de capital fix, cu 1,5%, consecinţă a avansului volumului cu 6,8%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1%), având în vedere majorarea cu 5,7% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu un avans mai mare al volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8%.

În primul semestru, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,8%, atât pe seria brută, cât şi pe seria ajustată sezonier.

Comisia Europeană şi-a îmbunătăţit estimările în prognoza de toamnă privind creşterea economică României, care va accelera în acest an şi în 2016 la 3,5%, respectiv 4,1%, susţinută de măsurile de relaxare fiscală, care stimulează cererea internă.

Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Estimările Comisiei Naţionale de Prognoză indică un avans de 3,3%, iar FMI anticipează un avans de 3,4%.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro