Pierderi de aproximativ 10 miliarde de lei vechi la "ECO" SA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pierderi de aproximativ 10 miliarde de lei vechi la "ECO" SA

SC "ECO" SA Brăila a înregistrat anul trecut pierderi de aproximativ 10 miliarde de lei vechi. Aşa cum a anunţat consilierul municipal PSD Marian Dragomir în cadrul şedinţei CLM de luni, motivele pentru care s-a ajuns într-o astfel de situaţie vor fi prezentate zilele următoare, într-un raport ce va fi înaintat fiecărei comisii din cadrul consiliului. "În conformitate cu articolul 11 din Legea 31/ 1990, intră în competenţa AGA aprobarea sau modificarea situaţiilor financiare, iar societatea a avut o pierdere pe anul trecut de 969.490 RON, ceea ce înseamnă, aproximativ, 9, 69 miliarde de lei. Am solicitat pentru următoarea şedinţă a AGA o situaţie detaliată a debitorilor societăţii, sumele pe care aceştia trebuie să le plătească şi măsurile pe care le-am întreprins până în prezent, faţă de cei care nu au plătit şi o analiză detaliată economico-financiară a societăţii, din care să rezulte pe fiecare sector de activitate cauzele care au condus la pierderi, precum şi un plan de măsuri pentru redresarea situaţiei societăţii", a precizat Dragomir, reprezentant CLM în AGA de la "ECO". Acesta a mai adăugat că, având în vedere situaţia dată, AGA "ECO" nu a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli şi că s-a solicitat pentru următoarea şedinţă întocmirea unui nou buget care să urmărească, în principal, scăderea cheltuielilor. PSD-istul a mai atras atenţia că, în contextul în care în scurt timp CLM va redeveni acţionarul majoritar al SC "ECO" SA, având în vedere că actualul acţionar majoritar, "Tracon", a pierdut procesul intentat de Primărie, legat de dubla majorare de capital efectuată în anii trecuţi, trebuie să se ia rapid o decizie. CLM Brăila trebuie să decidă dacă va merge pe o nouă majorare de capital sau dacă va restitui sumele pe care le-a depus "Tracon" la momentul primei majorări de capital.
În ceea ce îl priveşte, primarul Aurel Simionescu a precizat că luarea unei decizii este prioritară şi se va face pe baza raportului pe care îl va înainta Marian Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro