Ploile din ultima perioadă, o adevărată binefacere pentru culturile agricole | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ploile din ultima perioadă, o adevărată binefacere pentru culturile agricole

* agricultorii spun că deficitul de apă din sol s-a redus semnificativ * aceștia sunt bucuroși că a plouat în loc să ningă, pentru că zăpada nu s-ar fi așezat uniform și n-ar fi rezolvat problema deficitului la fel de bine

 

După seceta cumplită din acest an, iată că au venit şi ploile. În etape repetate şi zădărnicite de vânt. Iar după cum ne-a declarat Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole Judeţene Brăila, “precipitaţiile din ultimile zile, căzute în tot  judeţul, au adus, de exemplu: 26 litri de apă pe metru pătrat în zona Racoviţa-Râmnicelu; 8-10 l/mp la Stăncuţa şi Viziru, iar la Frecăţei 15 l/mp; între Surdila Greci, Urleasca şi Silistraru  - 12-14  l/mp, iar Jirlău, Galbenu, Vişani, între 12-14 l/mp. Deocamdată nu există pericolul de băltire a culturilor, însă este bine să se prevină acest lucru prin rigole şi decolmatarea unor şanţuri/canale. Așa s-a procedat, de exemplu, la Oprişeneşti, în zona fostului Parc de sonde nr.2. Dar cele mai elocvent exemplu este pe cele circa 30.000 de hectare inundabile din zona Valea Encii unde, odată cu decolmatarea canalelor începând chiar de la Salcia Tudor şi până la Valea Cânepii, şi îndeosebi prin modernizarea de către ANIF Brăila a staţiei de desecare de la Traian, fenomenul inundării culturilor şi păşunilor a dispărut.

De la inginerul Florian Vizireanu, care s-a confruntat grav cu lipsa apei de irigat în zona la Unirea, Traian, Scorţaru Vechi, am aflat următoarele: “Câmpul arată excepţional, cu grâul verde şi viguros, fără a avea grija unui îngheţ la iarnă. Poate la rapiţă să fie ceva probleme, dar vom vedea… Cât privește precipitaţiile, cumulat, din octombrie şi până acum s-a ajuns şi la 114 l/mp, în zona mai sus amintită. Da, pământul încă mai absoarbe apă. Dovadă că după 15-20 l/mp nu te mai afunzi în noroaie , iar la efecturea unui profil de sol am constatat că apa a pătruns până la 80 cm adâncime; din cei doi până la 4 metri până unde solul era uscat beton.Deci, am scăpat de deşertificare (!), iar la primăvară vor fi facilitate şi lucrările de pregătire a solului sau de semănat. Avantajul ploilor recente este şi acela că ele au cuprins tot câmpul; pe când zăpada, viscolită şi în troiene se depune neuniform şi la loc dosnic; în sate, pe drumuri etc”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro