Mergi la conţinutul principal

PMP a absorbit UNPR. Filiala Brăila trebuie să îşi aleagă un şef

UNPR Brăila a încetat să mai existe după Congresul Extraordinar de ieri, în care partidul a fuzionat prin absorbţie cu Partidul Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu. Fuziunea celor două partide a fost aprobată în unanimitate de către cei 2.500 de delegaţi prezenţi la eveniment. Contactată telefonic de către redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", fosta şefă a UNPR Brăila, Marioara Nistor, a reiterat ideea că fuziunea unioniştilor cu popularii oferă posibilitatea consolidării celei de-a treia forţe politice din România. "Împreună, PMP şi UNPR vor reprezenta o alternativă reală la cele două mari partide ale ţării, PSD şi PNL. Dacă analizăm situaţia din acest moment, separat cele două formaţiuni ar fi avut de a face cu o serie de dificultăţi în perspectiva alegerilor din toamnă. În urma fuziunii avem şansa de a fi un partid mai puternic, atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. În România, dar mai ales în Brăila, e nevoie de o forţă politică, prin prezenţa căreia să existe o contrapondere la PSD şi PNL. PMP a treia forţă politică înseamnă echilibru, dar şi un antidot la monopolul puterii pe care cele două partide doresc să îl impună. Ne dorim ca în noua formulă să facem posibilă exprimarea intereselor tuturor brăilenilor care nu se regăsesc în programele propuse de PSD şi PNL", a afirmat Nistor, la scurt timp după încheierea Congresului de la Bucureşti.

Cine va conduce PMP Brăila

În plan local lucrurile urmează să fie limpezite în perioada imediat următoare, potrivit Marioarei Nistor. Cert este că aceasta a ţinut să sublinieze că toate deciziile aprobate la nivel central vor fi transpuse şi în plan local, inclusiv cea legată de existenţa unei funcţii de preşedinte şi a uneia de preşedinte executiv. "În Brăila sunt convinsă că vom avea susţinerea cetăţenilor. Colaborarea noastră, în noua echipă, îmi doresc să fie una cât mai bună, iar rezultatele de la alegerile viitoare să fie unele mulţumitoare, care să reflecte beneficiile acestui demers pe care l-am făcut în aceste zile. Am încredere că la parlamentare, PMP va reprezenta o surpriză pentru toată lumea, iar proiectele iniţiate la nivel parlamentar în acest mandat vor fi continuate. În privinţa fuziunii la nivel local, urmează ca în perioada următoare să ne întâlnim şi să stabilim detaliile legate de cooperarea în noua formulă. Vom transpune şi în plan local toate deciziile luate la nivel central, de la structura de conducere şi până la organizarea filialelor. Săptămânile şi lunile care au mai rămas până la alegeri le vom dedica promovării noii formaţiuni în rândul cetăţenilor, cărora le vom explica ce presupune noul PMP, ce ne dorim să realizăm şi care sunt proiectele noastre pentru viitor", a conchis Nistor.
Reamintim că, în Brăila, atât PMP, condus de Viorel Botea, cât şi UNPR au funcţionat în două sedii distincte, ambele pe strada Mihai Eminescu. Rămâne de văzut în ce măsură se va tranşa şi această problemă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro